# Alan Mandell a încetat din viață la 98 de ani, după peste șapte decenii dedicate actoriei

> Alan Mandell a lucrat îndeaproape cu Samuel Beckett, a jucat la San Quentin și a continuat să accepte roluri solicitante la 80 de ani.

Publicat: 16 octombrie 2026, 12:41 · Autor: Elena Oprea · Categorie: [Celebrity](https://glow.ro/articole/celebrity/index.html.md) · Pagina web: https://glow.ro/alan-mandell-a-incetat-din-viata-la-98-de-ani-dupa-peste-sapte-decenii/ · Publicație: Glow Magazin!

![Scaun gol pe o scenă](https://glow.ro/wp-content/uploads/2026/10/alan-mandell-1024x683.jpg)

**Actorul Alan Mandell a murit acasă, în Westwood, la vârsta de 98 de ani. Scena a rămas alegerea sa de-a lungul unei cariere întinse pe mai mult de șapte decenii, chiar și după aparițiile în filme și seriale.**

Reprezentanții familiei au confirmat decesul, potrivit [Unica.ro](https://www.unica.ro/vedete/straine/actorul-alan-mandell-a-murit-la-98-de-ani-839486). Mandell era considerat un interpret de referință al pieselor dramaturgului Samuel Beckett, cu care colaborase îndeaproape.

Publicul de cinema și televiziune l-a putut urmări în producții precum:

- „A Serious Man”, filmul fraților Coen;
- „Velvet Buzzsaw”;
- serialul „Grey’s Anatomy”.

## Teatrul a rămas alegerea lui, în ciuda scepticismului familiei

Începuturile profesionale ale lui Mandell se leagă de Toronto: la începutul anilor 1950, a devenit directorul artistic al Theater ’49. În 1954, o călătorie pentru a-și vedea sora l-a adus la San Francisco Actor’s Workshop.

„Vacanța mea de o săptămână s-a transformat într-o ședere de 12 ani”, povestea actorul Alan Mandell într-un interviu din 1992.

A lucrat alături de cei doi fondatori ai trupei, Jules Irving și Herbert Blau. Împreună, au contribuit la dezvoltarea uneia dintre primele companii importante ale teatrului regional american.

Parcursul l-a purtat ulterior între cele două coaste ale Statelor Unite. La Lincoln Center, în New York, a fost manager. Apoi, la Los Angeles Theatre Center, a lucrat atât ca actor, cât și ca director consultant.

Alegerea profesiei fusese însă întâmpinată cu rezerve acasă. Despre felul în care tatăl său privea actoria, Mandell spunea în 2015: „El credea că este un fel de hobby și că apoi trebuia să faci ceva serios cu viața ta”.

„Evident, trecând prin Marea Criză Economică, nu deveneai actor. Deveneai avocat sau medic, alegerile obișnuite pentru un băiat evreu cumsecade”, adăuga el.

## Un spectacol la San Quentin a dus la un atelier creat de deținuți

Cu Actor’s Workshop, Mandell a ajuns și în penitenciarul de maximă securitate San Quentin. Acolo, în fața unui public alcătuit din deținuți, l-a jucat pe Lucky în „Așteptându-l pe Godot”.

Experiența spectacolului l-a determinat pe deținutul Rick Cluchey să înființeze San Quentin Drama Workshop. A fost primul program teatral extins dintr-o închisoare americană pornit la inițiativa deținuților.

În 1963, John N. Apostol, pe atunci responsabil cu activitățile recreative la San Quentin, descria efectele atelierului asupra participanților: „Nu doar că le oferă bărbaților o excelentă cale de exprimare creativă și o activitate pentru timpul liber, dar grupul s-a dovedit a fi și un refulat emoțional splendid, cu valențe terapeutice remarcabile. Oamenii învață să lucreze împreună și să își asume o responsabilitate față de spectacolul pe care îl pregătesc și unii față de alții”.

## La 80 de ani, accepta un rol care îi punea memoria la încercare

Mandell a continuat să urce pe scenă la vârste înaintate. Avea 80 de ani când a acceptat să interpreteze un judecător din Nürnberg în piesa „Trying”. Învățarea textului a venit cu un efort pe care actorul l-a descris fără ocolișuri.

„A fost chinuitor și simțeam pur și simplu că memorarea asta mă depășește. Îmi era foarte frică să ies pe scenă și să nu-mi știu textul. Nu eram deloc bucuros”, mărturisea Mandell despre pregătirea acelui rol.

Colaborarea directă cu Beckett îi modelase felul de a înțelege teatrul absurd. Din lucrul cu dramaturgul reținuse atenția acordată felului în care sună și se rostesc replicile: „Nu stătea să discute despre cine era acest personaj sau ce viață avea înainte de asta. Era vorba despre ritm. Era vorba despre limbaj. Pauzele erau ca niște bătăi muzicale”, explica actorul.