# O grădină zoologică din Franța caută un panda roșu care a scăpat din cușcă > O grădină zoologică din Franţa este în căutarea unui panda roşu care a reuşit să scape din spaţiul închis în care trăia după ce a profitat de pagubele provocate de ninsorile abundente, informează j... Publicat: 21 noiembrie 2019, 18:23 · Autor: Roxana Voicu · Categorie: [Actual](https://glow.ro/articole/actual/index.html.md) · Pagina web: https://glow.ro/o-gradina-zoologica-din-franta-cauta-un-panda-rosu-care-a-scapat-din-cusca/ · Publicație: Glow Magazin! ![](https://glow.ro/wp-content/uploads/2022/01/animals-1071017_1920-1024x683.webp) O grădină zoologică din Franţa este în căutarea unui panda roşu care a reuşit să scape din spaţiul închis în care trăia după ce a profitat de pagubele provocate de ninsorile abundente, informează joi UPI şi Paris Match, care citează AFP. Parcul zoologic Saint-Martin-la-Plaine Zoo a anunţat că exemplarul de panda roşu, de sex masculin, a fost observat miercuri de un şofer care a anunţat poliţia. Animalul a scăpat joia trecută după ce cuşca sa a fost avariată de crengile rupte în urma căderilor însemnate de zăpadă. Exemplarul de panda roşu, în vârstă de trei ani şi cântărind 4 kilograme, ''a profitat de pagubele provocate de ninsori'', a explicat pentru AFP directorul grădinii zoologice, Pierre Thivillon. Partenera animalului a rămas în cuşcă. ''Oamenii care îl zăresc trebuie să ne avertizeze şi să încerce să nu-l piardă din vedere ca să-l putem captura'', a completat Thivillon. Panda roşu este un animal care nu este înrudit cu ursul panda. În luna martie, o femelă de panda roşu, care a evadat din Animal Park Auvergne, din Ardes, a fost găsită trei zile mai târziu într-o zonă împădurită, aminteşte Paris Match. Veterinarul parcului zoologic a folosit o săgeată cu tranchilizant pentru a o captura.