# Papa Francisc a făcut apel la primirea tuturor celor care „naufragiază pe ţărmurile noastre” > Papa Francisc a făcut apel în cadrul Audienţei generale de miercuri la primirea naufragiaţilor care "ajung epuizaţi pe ţărmurile noastre", amintind că apostolul Pavel a fost primit de locuitorii di... Publicat: 8 ianuarie 2020, 17:03 · Autor: Radu Dumitrescu · Categorie: [Actual](https://glow.ro/articole/actual/index.html.md) · Pagina web: https://glow.ro/papa-francisc-a-facut-apel-la-primirea-tuturor-celor-care-naufragiaza-pe-tarmurile-noastre/ · Publicație: Glow Magazin! ![](https://glow.ro/wp-content/uploads/2022/01/706272-fC2cSa2PMVLGwbcPW7oa0zirHZEYr1Yr-1024x681.jpg) Papa Francisc a făcut apel în cadrul Audienţei generale de miercuri la primirea naufragiaţilor care "ajung epuizaţi pe ţărmurile noastre", amintind că apostolul Pavel a fost primit de locuitorii din Malta după ce corabia în care călătorea a naufragiat pe această insulă, relatează EFE. "Azi îi cerem Domnului să ne ajute să ne dea putere şi credinţă pentru a fi sensibili la tragedia celor care naufragiază şi ajung epuizaţi pe ţărmurile noastre", a spus papa. El i-a invitat pe credincioşi să le ureze bun venit celor năpăstuiţi şi să-şi deschidă inimile în faţa lui Iisus pentru a nu rămâne indiferenţi la nevoile semenilor lor. Papa Francisc s-a referit apoi la naufragiul suferit de apostolul Pavel care se afla prizonier pe corabia care îl aducea din Cezareea la Roma, relatat în Faptele Apostolilor. Corabia în care călătorea Pavel s-a sfărâmat în bucăţi, iar oamenii au sărit în apă şi au înotat până la ţărm, a spus papa. El a povestit că acest naufragiu care s-ar fi putut încheia cu o tragedie a dovedit însă puterea Domnului. După ce corabia în care era Pavel era dus ca prizionier la Roma a eşuat în largul coastelor Maltei, locuitorii l-au primit şi au aprins un mare foc pentru ca toţi cei care se salvaseră să se încălzească. Suveranul pontif i-a invitat pe cei prezenţi să urmeze exemplul locuitorilor din Malta, care prin mărinimia lor s-au arătat aproape de Dumnezeu, şi să fie mereu generoşi cu aproapele lor şi să-l înconjoare cu dragoste fraternă. Vaticanul a anunţat că în data de 23 februarie, papa Francisc va face o vizită la Bari pentru a oficia o liturghie cu ocazia Întâlnirii de reflecţie şi spiritualitate, având ca temă "Mediterana frontieră a păcii", şi care se organizează în acest oraş din sudul Italiei.