# UN ROMÂN DE 22 DE ANI A MURIT ÎN MOD SUSPECT ÎN RUSIA! > Alex, un român în vârstă de 22 de ani, se afla în Rostov Veliky pentru a-şi vizita iubita. Tânărul a căzut în mod misterios de la etajul al nouălea al unei clădiri. Astfel, Alex Dincof, în vârstă d... Publicat: 14 ianuarie 2022, 20:13 · Autor: Gabriel Tudorache · Categorie: [Sport](https://glow.ro/articole/sport/index.html.md) · Pagina web: https://glow.ro/un-roman-de-22-de-ani-a-murit-in-mod-suspect-in-rusia/ · Publicație: Glow Magazin! ![](https://glow.ro/wp-content/uploads/2022/01/masina-politie-1024x576.webp) **Alex, un român în vârstă de 22 de ani, se afla în Rostov Veliky pentru a-şi vizita iubita. Tânărul a căzut în mod misterios de la etajul al nouălea al unei clădiri.** Astfel, Alex Dincof, în vârstă de 22 de ani, era originar din Tulcea şi un campion cunoscut la e-sport CS:GO. De asemenea, băiatul şi iubita lui s-au cunoscut în luna septembrie anul trecut în cadrul unei competiții Cs: Go la care participase. Din primele informaţii, autoritățile ruse au calificat cazul drept „un accident”, dar nu exclud sinuciderea, conform antena3.ro. De asemenea, ambele ipoteze sunt  respinse de familia victimei. ***„Alex nu avea de ce să-și ia viața și nu înțeleg cum s-ar fi putut întâmpla un astfel de accident. Mi-e teamă că l-ar fi ucis cineva”***, le-a spus mama lui celor mai apropiați prieteni ai băiatului. Mai mult decât atât, părinţii tânărului au contactat ambasada Italiei în Rusia pentru a înțelege ce s-a întâmplat cu fiul lor. ***„Din păcate comunicarea cu autoritățile din Rostov Velikij nu are loc în timp real și, până în prezent, nu putem spune dacă autopsia a fost efectuată sau nu”***, au spus prietenii. Totodată, până în acest moment nu există nicio informaţie oficială cu privire la repatrierea trupului tânărului campion, cu toate că autoritățile diplomatice italiene au asigurat „o prezență și o inițiativă rapidă”. Alex era un băiat vesel, conform declaraţiilor prietenilor săi: ***„În Cs: Go ajunsese la cote de excelență atât de mari, încât era considerat unul dintre cei mai buni sportivi europeni. Când a plecat în Rusia era strălucitor”.***