“Vreau să am steaua mea/ Vreau să ajung la ea”… Și a ajuns. Acum 13 ani, Laura Stoica pleca din Raiul pe care și-l imagina de când aflase că va deveni mamă în Raiul celor drepți, alături de copilul ei nenăscut și de logodnic. Azi, familia încearcă să-i mențină numele viu printr-un festival, iar prietenii își amintesc cele mai frumoase momente trăite alături de ea.
“În 1995 făceam drumuri la Brașov, la mine acasă, dar și la Cerbul de Aur, era cel mai mare festival din Europa de Est! La un moment dat, m-am trezit la masă cu ea, la o terasă în spatele scenei, unde veneau artiștii. «Ăsta – de mine era vorba -, cine e? Ce caută aici, printre noi? Aaaa, te știu, ești de la Robingo», a spus ea și așa s-a legat prietenia noastră. Laura a fost cea mai frumoasă nebună pe care am cunoscut-o vreodată. Să ne gândim mereu la ea. Anul trecut am concertat în memoria ei, la Târgoviște” Horia Brenciu
Un accident șocant ne-o răpea, pe 9 martie 2006, pe Laura Stoica. Artista se întorcea, cu viitorul său soț, de la un concert dedicat femeilor și organizat, pe 8 martie, de Primăria Urziceni la Casa de Cultură din localitate.
Pe șoseaua București – Urziceni, în apropiere de comuna ialomițeană Sinești, seara, pe la ora 21.00, Laura părăsea această lume ca “Un actor grăbit”, după ce un șofer vrâncean, despre care se presupune că ar fi adormit la volan, a intrat pe contrasens și a izbit în plin mașina condusă de logodnicul vedetei,…
Continuarea Aici