Necesitățile unui bebeluș nu sunt nici multe și nici complicate. Are nevoie de o hrană simplă, însoțită de iubire, și de odihnă în condiții de siguranță și confort, în contact cu materiale moi, pufoase, plăcute la atingere.
Printre produsele care îl fac fericit se numără diferitele modele de coșulețe de bebe, cunoscute și sub denumirea de baby nest, datorită faptului că, într-adevăr, îi permit să se simtă la fel de bine ca un puișor de pasăre într-un cuib meșteșugit cu grijă de părinți.
Avantajele folosirii unor modele de cosulete bebe constau în faptul că pot fi utilizate cu succes în diferite locuri și împrejurări. Acasă, copilul va fi în deplină siguranță pe podea, pe pat sau pe canapea. În timpul nopții, se reduce considerabil riscul ca părinții care dorm în pat cu bebelușul să se rostogolească accidental peste acesta și să îl rănească. Un baby nest este folosit cu succes și cu ocazia plecărilor în vizită sau a concediilor petrecute în familie.
Producătorii au ținut cont de finețea pielii și de preferințele unor copilași de numai câteva luni, astfel încât fiecare baby nest este prevăzut cu o saltea detașabilă, fabricată din spumă cu memorie, și cu o husă detașabilă din plastic. Prin urmare, totul este moale și curat, pentru ca micuțul să se simtă confortabil și atunci când doarme, și atunci când se joacă. La senzația lui de bine contribuie și diferite alte accesorii, precum copertine, arcade pentru jucării sau plase speciale pentru a-l proteja de insecte.
Magazinul online Buy4Baby.ro oferă modele diverse de coșulețe pentru bebe, cu lungimea cuprinsă între 60 și 100 de centimetri, lățimea între 33 și 60 de centimetri și înălțimea între 15 și 60 de centimetri. De asemenea, sunt disponibile mai multe culori: bleu, cappucino, gri și roz.

Modele care se bucură de aprecierea părinților
O mamă știe cel mai bine cum se simte copilul ei când folosește produse create special pentru bebeluși, precum coșulețe de bebe, cărucioare sau țarcuri. Prin urmare, sfaturile părinților reprezintă cele mai bune repere în alegerea unor astfel de accesorii.
Unul dintre cele mai apreciate produse este un Baby Nest prevăzut cu arcadă pentru jucării, copertină și plasă pentru insecte și disponibil în trei nuanțe diferite de culoare: bleu, cappucino și gri. Se poate folosi după naștere și până la împlinirea vârstei de 8 luni. Este dotat cu o saltea detașabilă, fabricată din spumă cu memorie, și cu o husă din bumbac atât în interior, cât și la exterior. Foarte utilă este și geanta de culoare gri pentru depozitare și transport, prevăzută cu două bretele care permit să fie purtată pe umeri, asemenea unui ghiozdan.
Un alt produs apreciat de părinți este pachetul „Bun venit, bebe!“, care cuprinde mai multe accesorii utile: un pătuț multifuncțional 2 în 1, un coșuleț XL pentru bebe cu saltea dublă, un balansoar 2 în 1 și o pernuță specială pentru capul bebelușului. Aspectul elegant, culorile atrăgătoare și materialele de bună calitate vor asigura un somn liniștit atât pentru bebeluș, cât și pentru mămica sa.
Studiază modelele disponibile de coșulețe bebe și asigură-te că micuțul se va simți iubit și va beneficia de întregul confort necesar încă din primele luni de viață!








