Ajuns la vârsta de 49 de ani, Marius Florea Vizante e într-o continuă căutare personală, drept urmare, introspecțiile, însă și conștientizările i-au schimbat percepția asupra dorințelor. Îndrăgitul actor nu „aleargă” după lucruri materiale, ci mai degrabă profunde, care să faciliteze autocunoașterea.
Astfel, Marius Florea Vizante a surprins pe multă lume atunci când, la banala întrebare „Ce îți dorești?”, a dat un răspuns simplu, însă în același timp complex. Îndrăgitul actor nu visează lucruri materiale care să-i îmbogățească viața, ci speră ca atât el, cât și ceilalți să înceapă să nu mai trăiască după proiecții.

„Încasez dorințele absurde ale altora”
„Mi-aș dori pentru mine, dar ea nu se poate îndeplini decât dacă este și pentru toți ceilalți, să ne acceptăm așa cum suntem. Să nu vrem altceva de la noi! Pentru că și eu reacționez greșit și încasez dorințele absurde ale altora, care se văd altfel decât sunt.
E destul de greu să te descoperi și să te înțelegi așa cum ești și, evident, să nu faci greșeli până ajungi să faci asta. Toți oamenii vor altceva, sunt nemulțumiți de locul în care se află, toți au doar proiecții. În loc să stai în momentul ăla, în tine, în ce ești și să-l savurezi și să-l împlinești”, a declarat actorul la Happy Fish TV.



















































