Într-o postare publicată pe Facebook, Cristina Topescu se oferă să o învețe pe Viorica Dancilă să citească, după gafele din discursurile susținute la Bruxelles.
“Mă ofer să o învăţ pe doamna premier să-şi citească discursurile corect, i le pot corecta (sunt filolog) şi cunosc şi terminologia politică, fac asta de vreo 20 de ani. Îi pot explica sensul cuvintelor pe care nu le cunoaşte, îi pot construi fraze mai simple, dar logice şi coerente, o pot ajuta să frazeze corect, să pronunţe corect, să citească mai puţin robotic şi o mai pot scoate şi din limba de lemn. Am răbdare, fac orice ca să nu ne facem de râs în astea 6 luni, în faţa întregii Europe. Aş face-o pro bono, că, dacă accept să fiu retribuită, o să ziceţi că m-a plătit psd ul:))) Vorbesc serios, doamnă premier, vă pot ajuta, mi-aş ajuta ţara, în fond ! Exclus, însă, ştiu că domnul Dragnea şi alţii de pe-acolo, nu vă vor da verde să lucraţi cu mine, nu sunt percepută ca o admiratoare a ce face acum PSD. Dar eu, dragă psd-ule, m-am oferit, nu vrei, nici nu ştii ce pierzi (asta apropo de umor şi puţină autoironie, cu care, din când în când, câte un discurs ar putea fi pigmentat, sunt reţete care nu prea dau greş. Sigur, contează temele, locul, evenimentul, auditoriul, dar, într-o măsură mai mică sau mai mare, o tuşă de umor se pretează cam peste tot. Deci, doamna Dăncilă, mă ofer să vă ajut pro bono, pentru o mai bună imagine a ţării, o ţară care e şi a mea, dar şi a dvs. Și e şi a românilor care ar aprecia să vă doriţi să nu mai greşiţi când ne reprezentaţi ţara, deci pe noi toţi”, a scris Cristina Țopescu pe pagina personală de Facebook.
Oferta realizatoarei Tv a ajuns la urechile colegei sale de breaslă, Marina Almășan, care a simțit năvoia să-i dea o replică destul de acidă.
Prezentatoarea Tv a publicat pe site-ul femeiede10.ro un text, cu titlul “Cristina Ţopescu versus Viorica Dăncilă… sau Ce pot învăţa filologii de la primul ministru al României”.
După ce a văzut replica pe care i-a dat-o Marina Almășan, Cristina Topescu a reacționat cu o altă postare pe Facebook.
“Fiecare cu opiniile și opțiunile ei, dragă Marină Almășan, nimic mai firesc!
Că noi toți, dragă Marină, și tu și eu avem simpatii și antipatii între noi. Nu discutăm aici cât îți sunt de simpatică sau nu, ne imaginăm că una-i una, alta-i alta și că tu ești o instanță obiectivă 100%. Așadar, pe puncte, în mod deliberat mai puțin elaborat, îți spun:
1. Ai delicatețea de a nu mai face vreo referire la tatăl meu, te rog! Ție ți-a fost coleg, mie mi-a fost tată. Mă bucur că l-ai respectat, dar îmi îngădui să știu mai mult despre cum gândea tatăl meu și ce principii avea. Unul dintre ele, de pildă, se referea la profesionalism.
2. Nu mai face referiri la părinți, fie că mai trăiesc sau nu. Oanei Roman îi replici foarte principial, încheind cu o referire la copiii cu părinți celebri. Nu e elegant, dragă Marină. În cazul meu, mai mult, mi-am pierdut tatăl de curând. E cel puțin nedelicat. Pe Oana o poți răni și pe ea. Nu e nici meritul și nici păcatul nostru că avem părinâi celebri. Se întâmplă, că, educați de ei, putem avea reacții care ție nu ți-s pe plac. E firesc, dragă Marină, să avem opinii diferite. Și nici toți nu putem avea părinți celebri, nici asta nu trebuie să ne provoace vreo angoașă. Dimpotrivă, crede-mă!”, a comentat Cristina pe Facebook.
”Ai delicatețea de a nu mai face vreo referire la tatăl meu, te rog”.