Noi toții moștenim de la bunici o mulțime de trăsături fizice sau trăsături de caracter, gesturi specifice sau preferințe culinare. De asemenea, bunicii reprezintă o zestre genetică la fel de bogată precum părinții noștri. Dar de la ei putem moșteni și anumite tare, deficiențe și probleme de sănătate.
Astfel, unele probleme de sănătate le moștenim de la bunici uneori fără ca părinții noștri să fie de vină. În plus, mai multe studii întinse pe câteva generații în Marea Britanie, America și Olanda au demonstrat că unele tare și riscuri de sănătate sunt transmise ereditar prin genele moștenite de la cei patru bunici ai fiecăruia dintre noi.
Sănătatea pe care o moștenim de la bunici. Ce riscuri există!
Este cunoscut faptul că bunicii și părinții care fumează riscă să transmită copiilor și nepoților lor probleme de sănătate care se vor moșteni mai departe la strănepoți. Mai mult, fumatul dăunează sănătății, iar acesta nu este doar un simplu clișeu de pe pachetele cu țigări. Fumatul lasă o amprentă genetică mult mai puternică decât ne imaginam.
Astfel că studiile din ultimii 15 – 20 de ani arată că nepoții sau strănepoții unei femei care a fumat intens sunt predispuși riscului de a se îmbolnăvi de astm, chiar dacă ei nu fumează.
Mai mult decât atât, o altă boală care se declanșează peste generații din cauza fumatului este obezitatea. Un studiu realizat în localitatea suedeză Overkalix, la care au participat 303 persoane născute în 1890, 1905 şi 1920, dar şi părinţii şi bunicii lor, a avut rezultate la care nu se așteptau nici medicii. Astfel, cei mai mulți fii sau nepoți ai bărbaților care fumaseră din adolescență erau deja supraponderali la vârsta de 9 ani.
Totodată, pe de altă parte, bunicii care avuseseră în copilărie probleme cu greutatea, chiar dacă slăbiseră ulterior, aveau nepoți cu un sistem imunitar mai slab, cu un risc mai mare de îmbolnăvire și o speranță de viață mai redusă decât a părinților.




















































