Cele mai negre superstiții despre ceasuri.

Cele mai multe superstiții despre ceasuri au o tentă sumbră, ba chiar neagră și înfricoșătoare. Cei superstiţioşi credeau că ceasurile pot anunța necazuri mari, ba chiar și moartea cuiva drag.

Astfel, timpul a intrigat și a provocat întotdeauna imaginația oamenilor.  De asemenea, cele mai vechi superstiții despre ceasuri sunt pline de avertismente grave și sunt legate de previziuni sumbre, de accidente și situații imprevizibile.

În plus, în foarte multe povești și credințe vechi, timpul pare să aibă puteri malefice tocmai pentru că nu poate fi controlat și supus. Mai mult decât atât, ticăitul ceasurilor mecanice din trecut era asemuit cu bătăile inimii. Iar dacă ceasurile se defectau și se opreau din mers, oamenilor le era frică, că se oprește inima și viața cuiva drag.

Superstiții despre ceasuri pline de ghinion

În plus, dacă un ceas vechi, oprit de multă vreme, începe să meargă din senin el anunță o mare nenorocire în casa respectivă. Iar dacă acesta bate de 13 ori, înseamnă că cineva va muri.

De asemenea, dacă se oprește ceasul aflat în camera unei persoane bolnave, oamenii se tem că i se va opri și inima, iar viața lui se va sfârși.

Totodată, se credea pe vremuri că, dacă pică ceasul montat pe perete, este semn prevestitor de moarte. Aviz celor cărora le plac ceasurile de perete, să le fixeze foarte bine!

O superstiție întâlnită adesea în România susţine că ceasul cuiva care moare trebuie oprit și pus la păstrare. Așa cum ceasul i-a măsurat timpul și viața celui decedat, după moartea lui acesta trebuie să tacă.

Ceasurile nu se dau cadou oricum

De asemenea, o altă superstiție consacrată spune să nu dai niciodată cadou un ceas iubitului sau celei mai bune prietene. Ceasul, la un moment dat se va opri, fie că rămâne fără baterii, fie că se strică. Iar dacă ceasul se oprește, se poate încheia și prietenia dintre voi sau relația sentimentală. În cazul în care, totuși, dorești să îi faci iubitului cadou un ceas, el trebuie să îți dea simbolic un bănuț pe el, ca să alunge ghinionul.

În schimb, ceasul poate fi un cadou special între partenerii de afaceri sau de la tată la fiu, pentru că înseamnă respect și considerație.

Există şi o altă superstiție care spune că nimeni nu ar trebui să vândă vreodată un ceas moștenire de familie, pentru că va fi urmărit de ghinion.

Și tot lipsit de noroc era și cel care încerca să păcălească timpul și să dea înapoi limbile ceasului. În ziua respectivă, doar ghinioane și eșecuri ieșeau în calea lui.

Însă, pentru a avea noroc și pentru a se împlini unele dorințe, trebuie să te uiți la ceas când ora și minutele arată aceleași cifre, spre exemplu: 10:10 sau 12:12.