Publicitate
Publicitate

Christian Bale și mama lui nu și-au vorbit 10 ani! Ce l-a ținut pe „Batman” departe de familie

Cunoscut datorită rolului justițiarului din Gotham, actorul Christian Bale nu a fost și în viața reală un model pentru cei din jur.  Actorul din Batman Cavalerul Negru și mama lui nu și-au vorbit 10 ani! Iată ce l-a ținut departe de cea care i-a dat viață!

La cei 45 ai săi, Christian Bale este un bărbat împlinit. Actorul are o familie frumoasă – este însurat de 19 ani cu Sibi Blazic, care i-a dăruit doi copii, pe Emmeline (13) și Joseph (4) – și o carieră în ascensiune (este nominalizat la Premiul Oscar pentru Cel mai bun actor, cu filmul Vice), însă până de curând în viața lui mai erau niște aspecte nerezolvate…

Din fericire, recent, Christian Bale și mama lui, Jenny, au îngropat în sfârșit securea războiului după nu mai puțin de 10 ani, timp în care nu și-au vorbit. Ultima oară când actorul a fost văzut în compania mamei și a surorii sale, Sharon, a fost înaintea premierei din Londra a filmului The Dark Knight, unde actorul a jucat rolul lui Batman.

De atunci au trecut zece ani, iar tensiunile dintre mamă și fiu i-au ținut departe unul de celălalt până de curând. Jenny a confirmat pentru The Mirror: „Da, vorbim. Știu că Christian este în Londra”. Actorul a participat la Premiile BAFTA în Londra, duminică seară, și este nominalizat și la Premiile Oscar pentru rolul lui Dick Cheney în filmul Vice.

Retrospectiva unui început de sezon memorabil! Topul celor mai cool ținute de 1 Mai, în Mamaia
RecomandariRetrospectiva unui început de sezon memorabil! Topul celor mai cool ținute de 1 Mai, în Mamaia

Christian Bale și mama lui, Jenny. Cei doi nu și-au mai vorbit mai bine de 10 ani.

Christian Bale s-a predat…

Continuarea Aici

FERMA 2019. Cătălin Moroșanu, susţinut de mama lui: „Cel mai mult urăște trădătorii!” / Angelica a dezvăluit strategia luptătorului pentru a ieși învingător
RecomandariFERMA 2019. Cătălin Moroșanu, susţinut de mama lui: „Cel mai mult urăște trădătorii!” / Angelica a dezvăluit strategia luptătorului pentru a ieși învingător