De când a divorțat, Connect R a încercat să fie cât se poate de discret cu viața sa personală. Cum vine însă noaptea și află de vreo petrecere, e nelipsit…
Au format un cuplu timp de patru ani. Iar vestea divorțului lor i-a luat prin suprindere la acea vreme chiar și pe apropiații care-I vedeau un cuplu perfect. Connect R și Misha, fosta sa soție, cu care are o fetiță, au rămas prieteni de când s-au despărțit, doar că nu mai locuiesc sub același acoperiș. Artistul nu are un program de vizite, ci poate să meargă să-și vadă fiica de câte ori vrea. Maya nu știe nimic de divorțul părinților ei, mai ales că tatăl său nici înainte nu stătea prea mult cu ea, din cauza programului încărcat.
Practic, de când au divorțat, Misha își vede fostul soț tot la fel de rar ca și înainte și pare că nimic nu s-a schimbat. Artistul le sprijină financiar, doar că nu petrece timp prea mult cu ele. Totuși, de când a rămas burlac, el și-a reluat obiceiurile dinainte de căsătorie. Mai precis, e nelipsit de la petrecerile nocturne, atunci când nu are concerte. Chiar dacă nu e invitat și află de vreun astfel de eveniment de-al cunoștințelor sale, artistul își face apariția și de cele mai multe ori reușește să învioreze atmosfera prin prezența sa.
Pleacă singur acasă
Chiar și așa însă, el nu a fost văzut plecând de la vreo petrecere în compania vreunei tinere. Artistul prefer să plece singur acasă, chiar dacă acolo nu-l așteaptă nimeni….
Continuarea Aici