Atunci când te decizi să te vopsești pentru a-ți schimba look-ul, hairstiliștii recomandă să ții cont de câteva aspecte: nuanța tenului, subtonul pielii și, mai puțin popular dar tot atât de important, culoarea ochilor. Dacă alegi nuanța potrivită pentru culoarea ochilor, te vei bucura de un look echilibrat, cu sau fără machiaj, întrucât nuanța părului îți va scoate în evidență atât trăsăturile, cât și ochii, intensificându-ți privirea. Iată care sunt „combinațiile” ideale pentru fiecare culoare a ochilor!
Nuanțe pentru ochii verzi
În general, nuanțele de blond și de roșcat se potrivesc perfect persoanelor cu ochii verzi. Însă să cercetăm mai în detaliu!
Dacă ai ochii verzi și tenul deschis la culoare, poți alege diverse nuanțe de blond: de la blond caramel și blond bej la nuanțe puțin mai deschise de blond miere și blond auriu. Ai o libertate mai mare și dacă preferi nuanțe de roșu, roșcat și arămiu. Iar dacă ai tenul mai închis la culoare, poți opta în continuare pentru nuanțe de blond, dar nu foarte deschise: blond auriu sau blond caramel sunt perfecte. Poți încerca și nuanțe de șaten deschis sau castaniu, dacă îți dorești un look mai natural. Iar combinația de ochi verzi cu păr brunet/negru va atrage toate privirile, însă doar dacă nu ai tenul deschis la culoare – altfel, vei părea mult prea palidă.
Dacă ai ochii verzi și subtonul rece, nuanțele reci și/sau mai intense sunt o alegere potrivită: blond bej, blond nisipiu, blond argintiu, dar și roșu intens. În schimb, dacă ai subtonul cald, nuanțele calde ți se vor potrivi mai bine: nuanțe de blond și șaten cu note aurii, dar și nuanțe de castaniu, roșcat sau roșu burgundy.
Nuanțe pentru ochii albaștri
Indiferent de ten sau subton, dacă ai ochii albaștri și vrei să îți vopsești părul, nu vei da greș dacă alegi nuanțe intense de brunet sau șaten închis sau arămiu.
Pentru persoanele cu ochii albaștri și tenul deschis la culoare, nuanțele perfecte sunt cele de blond deschis, precum blond nisipiu sau blond platinat, în vreme ce pentru persoanele cu tenul închis, se recomandă nuanțe de blond miere, șaten deschis, cafeniu închis sau ciocolatiu închis. Dacă îți dorești o schimbare de look majoră, poți alege o nuanță intensă de roșu burgundy sau vișiniu – contrastul cu nuanța albastră a ochilor va fi impresionant.
Dacă ai subtonul rece, ți se potrivesc, desigur, nuanțele mai reci: blond perlat și blond platinat sunt perfecte, creând un contrast plăcut. Iar în cazul persoanelor cu subtonul cald, nuanțele cu pigmenți aurii și roșiatici adaugă o notă de căldură părului: alege nuanțe de la blond auriu și blond căpșună la șaten caramel sau ciocolatiu.
Nuanțe pentru ochii căprui
Se estimează că aproximativ 60-70% din populația globală are ochii căprui. Astfel, nu este deloc surprinzător că opțiunile pentru nuanțele de păr sunt extrem de diverse. Cele care se vor potrivi perfect oricui sunt nuanțele de blond bej, blond nisipiu sau blond caramel.
Dacă ai ochii căprui și tenul deschis la culoare, ți se vor potrivi foarte bine diverse nuanțe de blond: blond miere, blond auriu, blond arămiu, dar și bronde (combinația dintre blond și șaten). Și nuanțele roșcate și roșii sunt o alegere potrivită, intensificând culoarea ochilor căprui. În schimb, dacă ai tenul mai închis la culoare, poți opta pentru nuanțe mai închise de blond sau mai deschise de șaten sau castaniu, în special dacă au mici reflexii aurii, care vor adăuga căldură și strălucire.
Dacă ai subtonul rece, îți poți echilibra look-ul cu nuanțe ușor calde, precum blond auriu, blond miere sau șaten deschis, dar și cu nuanțe intense de violet sau mov. Iar dacă ai subtonul cald, alege nuanțe precum blond auriu, blond căpșună, ciocolatiu, șaten cu reflexii aurii, arămiu sau roșcat.
Sfaturi extra pentru persoanele cu culori ale ochilor rar întâlnite
Ne-am axat pe cele 3 nuanțe de ochi cel mai des întâlnite în lume, însă nu am uitat nici de nuanțele „minoritare”, mai rar întâlnite. Pe scurt, avem câteva recomandări și pentru persoanele cu ochii gri sau negri.
Persoanele cu ochii gri pot alege nuanțe asemănătoare pentru păr, în special nuanțe reci, precum blond cenușiu, blond argintiu sau șaten deschis; acestea vor completa perfect look-ul tău, chiar și fără machiaj. Iar persoanele cu ochii foarte închiși la culoare (spre negru) pot opta pentru nuanțe la fel de închise ale părului: brunet, negru sau șaten închis; dacă se adaugă și reflexii, acestea vor conferi părului un plus de strălucire!
Dacă te-ai hotărât să îți schimbi look-ul, asigură-te că alegi nuanța potrivită ținând cont și de culoarea ochilor. Ține cont de sugestiile noastre pentru a te bucura de un look nou, fresh, radiant, care te va avantaja în orice moment al zilei!