Publicitate
Publicitate

Cum îți dai seama că prietena ta vrea să îți distrugă relația

Există o mulțime de păreri legate de prietenele false care distrug din toate punctele de vedere o relație amoroasă sau chiar o căsătorie. Aceste idei survin în urma unei comparații, de cele mai multe ori. Este un caz de gelozie fără motive care apare de obicei în momentul în care o femeie își dă seama că este mai prejos decât alta și realizează că nu are cum să ajungă la nivelul acesteia. În acel moment apare o competiție în mintea respectivei femei, iar dacă nu va putea să își depășească defectele imaginare, va încerca să o tragă în jos pe adversara ei.

Dacă în ultimul timp ai început să observi faptul că una dintre fetele din grupul tău are obiceiul de a te contrazice în permanență, de a te critica și judeca la fiecare pas, înseamnă că trebuie să fii puțin mai atentă. Dacă aceste întâmplări continuă, probabil ar trebui să te oprești din a te mai vedea cu respectiva persoană, dacă nu vrei să îți consumi timpul și energia într-un mod neplăcut.

De multe ori se întâmplă ca unele motive de divorțuri să aibă în prim plan o relație amoroasă ce apare între soț și una dintre prietenele soției. Flama iubirii apare în urma întâlnirilor repetate de grup, la care de obicei apare unul dintre aceste semne nonverbale cu tentă sexuală:

Cum îți dai seama dacă relația ta va rezista. Obiceiuri care vă pot despărți
RecomandariCum îți dai seama dacă relația ta va rezista. Obiceiuri care vă pot despărți

-umezirea constantă a buzelor

-privirea constantă a bărbatului

-atragerea atenției bărbatului prin jocurile cu accesoriile de la gât, urechi sau chiar cu paharul

Elena Băsescu, despre relația cu iubitul ei și fiica lor, Anastasia: ”Seamănă cu Cătălin și cu tata”
RecomandariElena Băsescu, despre relația cu iubitul ei și fiica lor, Anastasia: ”Seamănă cu Cătălin și cu tata”

-privirea ațintită către gura bărbatului

-aplecarea capului care este urmată de privirea bărbatului cu ochii întredeschiși

-scoaterea în evidență a pieptului

Adio meniu clasic la nunta. Tendinta care schimba totul pentru romani in 2026
RecomandariAdio meniu clasic la nunta. Tendinta care schimba totul pentru romani in 2026

-trecerea în mod frecvent a mâinilor prin păr

Acum că știi ce acest lucru, trebuie să ai mare grijă cum interpretezi aceste semne și cum le analizezi, fără ca acest lucru să dea de bănuit cuiva. Nu te grăbi să iei o decizie pe moment, mai ales dacă semnele nu sunt încă foarte clare și nu încerca să le faci să apară dacă acestea nu există de fapt. Încearcă mereu să judeci la rece aceste detalii și să acționezi la cald. În cazul în care până la urmă, ai descoperit că prietena ta te trădează, încearcă să îți păstrezi calmul și să nu creezi conflicte, pentru că nu vei câștiga nimic din toate acestea. Cel mai bine este să închei orice fel de interacțiune cu persoana respectivă și să fii mult mai atentă pe viitor.

Sursa: acasa.ro