Refluxul gastroesofagian este o problemă ce semnifică faptul că o porțiune din conținutul gastric ajunge uneori în esofag, provocând astfel diverse simptome deranjante, precum apariția senzației de arsură, durere în piept, greutatea de a înghiți, regurgitație sau senzație de nod în gât.
Fiind cauzat de obezitate, hernie hitală, sarcină, boală a țesutului conjunctiv, refluxul esofagian este o afecțiune ce are remediu, iar simptomele date de această problemă pot fi ameliorate și cu ajutorul anumitor remedii naturiste.
Această afecțiune a esofagului reprezintă o problemă ce poate fi tratată începând cu schimbarea stilului de viață și a regimului alimentar, dar medicul poate indica și administrarea unor inhibatori ai pompei de protoni, precum medicamente antiacide. În plus, în cazuri mai acute, se poate interveni și pe cale chirurgicală, precum fundoplicătura Nissen, o intervenție foarte puțin invazivă, ce se exercită prin înfășurarea părții superioare a stomacului în jurul porțiunii exterioare a esofagului pentru a încorda mușchii și pentru a preveni astfel refluxul gastric.
Simptomele reprezentative ale refluxului gastric pot fi ameliorate și prin administrarea repetată a ceaiului de mușețel, care ajută la reducerea disconfortului de la nivel gastric, datorită proprietăților antiinflamatorii.
În plus, rădăcina de lemn dulce ajută la tratarea refluxului gastroesofagian, deoarece ridică nivelul de mucus regăsit la suprafața sistemului digestiv și protejează stomacul și esofagul de acidul în exces.
Tratamentul acestei afecțiuni poate fi alcătuit și din ridicarea patului bolnavului cu 15 cm și evitarea alimentației cu câteva ore înainte de culcare, dar și a stimulentelor majore ale secreției acide, cum ar fi cafea, alcool, sau anumite medicamente, precum anticolinergice.
Este indicat de asemenea, să se păstreze greutatea normală a corpului sau scăderea în greutate în cazul persoanelor obeze sau supraponderale, evitarea hainelor strâmte, pentru că pot determina creșterea presiunii în abdomen, dar și evitarea acelor alimente sau lichide ce pot duce la formarea arsurilor, precum grăsimi, prăjeli, alcool, ciocolată, mentă, ceapă, usturoi, condimente, băuturi carbogazoase, roșii sau citrice.
Sursa: clickpentrufemei.ro
Sursa foto: farmaciata.ro, pixabay.com