Regizorul și producătorul Dan Chișu a fost diagnosticat de două ori cu cancer de piele, în două locuri diferite și a discutat deschis despre lupta pe care o duce cu această boală.
Dan Chișu are cancer de piele. Care au fost simptomele
„La un moment dat am observat că după ce făceam baie, când mă ștergeam cu un prosop de bumbac, aspru, bun pentru un masaj, vedeam un semn de sângerare pe frunte. Mi s-a părut ciudat mai ales că nu avusesem vreun coș sau altceva”, ține minte Chișu despre primele simptome.
Dan Chișu se luptă cu cancerul de piele. Din ce cauză a făcut Dan Chișu cancer de piele
„Am făcut o emisiune, am cumpărat o barcă cu pânze, am pus câteva camere acolo și am stat vreme din 5 ani de zile, din mai până în octombrie, acolo. Am copilărit în zona Dunării, mergeam la plajă, fără rezerve niciodată, eram bun prieten cu soarele. Dar am păstrat acest obicei, prost, românesc, să mă dau cu cremă doar în prima săptămână. Ca și când crema era doar ca să nu mă înroșesc. Iar imediat ce mă bronzam, mă opream de la folosit crema de protecție”, a mărturisit Dan Chișu pentru Life.ro
După prima primul diagnostic de cancer, Dan poartă în fiecare zi o șapcă pe cap. Utilizează creme speciale și face tot ce îi stă în putință pentru a se proteja de soare.
„În fiecare dimineață îmi inspectez pielea și îmi dau seama imediat dacă apare ceva. Așa l-am descoperit pe al doilea, un coș care s-a închis, apoi s-a deschis, apoi s-a transformat într-o pată mică, roșie, care din când în când sângera”, a explicat regizorul.
„Acum, după al doilea diagnostic, aș zice că am mult mai mare grijă de mine, mă dau cu cremă de protecție și nu plec fără șapcă, iar dacă merg într-o zonă unde trebuie să rămân mai mult afară, la soare, mă dau cu crema de protecție”, a mărturisit Dan Chișu.
„E ușor neplăcut pentru mine pentru că am senzația că această cremă îmi face fața sidefie. Mă tot întreabă oamenii dacă vin de la filmare, fiindcă par machiat. Este o cremă ușor reflectorizantă și dă senzația că ai pe față un strat de machiaj”, a mai precizat el.




