
În preajma sărbătorilor pascale, Libertatea l-a provocat pe Dani Oțil la o discuție altfel. Am aflat că e „dus la biserică” și că sarmalele sunt preferatele lui. Dar nu oricare, ci tânjește doar după cele pregătite de mama lui.
Libertatea: Când ai fost ultima oară la biserică? De Paște îi mărturisești preotului păcatele?
Dani Oțil: Chiar dacă nu par, eu sunt foarte dus la biserică, pentru că familia mea ținea foarte mult la participarea la slujba de duminică, mai ales în duminica de Paște. Din nefericire, în timp, am început să am mai puțină încredere în preoți și să rămân cu încrederea în Dumnezeu și în biserică. La București îmi pare foarte rău că nu am biserica de la mine de la țară.
– Care e cea mai dragă amintire din copilărie legată de sărbătorile pascale?
– Masă mare, în jur de 24-26 de oameni, iar eu întotdeauna la masa copiilor, pentru că dintre veri, eu mereu am fost cel mai mic. Fără telefoane și multă, multă lume care comunica și împărtășea lucruri, pentru că nu exista Facebook sau Instagram.
– În calitate de patron de restaurant, ce secrete ai furat de la bucătarii angajați?
– Cel mai mare secret pe care l-am aflat de la toți bucătarii cu care am lucrat sau de la mari consultanți la nivel european și mondial este că, indiferent cât ai studiat bucătărie, lucrurile pleacă tot de acasă. Fiecare bucătar mare pe care l-am cunoscut mi-a dat câte un mic exemplu, de la el de acasă, despre o rețetă…
Continuarea Aici


