sâmbătă, 7 decembrie , 2019
tezyo.ro - by OTTER Distribution

Deea Maxer a devenit mamă pentru a doua oară în urmă cu aproximativ două săptămâni, însă bucuria ei nu a durat mult căci a urmat o serie de probleme în timpul operației de cezariană.

Visul Deei Maxer de a deveni mamă de fetiță a devenit realitate, doar că ea a fost nevoită să treacă prin clipe extrem de grele, după cum a dezvăluit în timpul unui interviu.

”Mă aşteptam să nu fie o operaţie uşoară, mai ales că aveam varice interne. Am intrat în sală, m-au dezbrăcat, m-au urcat pe masa de operaţie. M-au conectat la aparate. M-au întins pe pat, nu mi-am mai simţit picioarele. eram stresată pentru că îmi doream ca Dinu să participe la operaţie, dar din cauză că se simţea rău renunţase. A rămas pe hol cu ai mei. Când mă uit apoi, pe cine văd, pe Dinu. Mi s-a pus un nod în gât. I-am auzit plânsetul şi doamna doctor a spus: bună dimineaţa şi bine ai venit pe lume! s-a întâmplat la 6:54 de minute. După ce au înfăşat-o mi-au adus-o la obraz. Mă uitam la ea în gol aşa, nu realizam. La un moment dat mi-a fost frig, aveam frisoane.

A fost un moment senzaţional, n-o să îl uit. Când a pus-o lângă mine s-a mai liniştit, n-a mai plâns. Din momentul acesta operaţia a mai durat încă o oră şi. Mi s-au spart varicele de pe organele interne. Am avut o hemoragie. Au lucrat doi medici plus domnişoara rezidentă. Aveam la un moment dat opt pense în burtă. Mi-aduc aminte că mă gândeam cât mai durează. Într-un final m-au cusut. Dinu a ieşit din sală. M-au dus apoi la Reanimare”, a dezvăluit Deea Maxer, conform Viva.ro

Deea Maxer este căsătorită cu Dinu Maxer, alături de care mai are un băiețel în vârstă de opt ani.

esteto.ro

Related Posts

Next Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

tezyo.ro - by OTTER Distribution

tezyo.ro - by OTTER Distribution

Latest

dyfashion.ro