Reality show-ul Ferma le-a oferit fanilor, aseară, din nou, evenimente incendiare. Totul s-a petrecut la ziua lui Brigitte Sfăt, care a fost sărbătorită de colegii ei la împlinirea a 42 de ani. concurenții au dansat pe manele și au fost și martorii unui adevărat show erotic, când Diana Belbiță și Ioana Filimon s-au sărutat pe gură, la Ferma.
Anul acesta, Brigitte Năstase a mai bifat o premieră – nu și-a petrecut ziua de naștere alături de familie și prieteni, ca de obicei, ci la Ferma, alături de concurenții rămași în competiție, în niște condiții diferite față de cele cu care era obișnuită. Mai mult, concurenții au avut parte și de un nou duel de eliminare, așadar nu au lipsit nici emoțiile.
„Este cea mai frumoasă petrecere din viața mea”
Chiar dacă ziua a început prost pentru Brigitte, cu lacrimi și reproșuri ce nu prea au fost luate în seamă de colegii ei de suferință – Muncesc ca o sclavă de ziua mea! Nimeni nu mă ajută! –, petrecerea care a urmat a făcut toate suferințele uitate. Șampanie la roabă, ținute de gală, spirite încinse și dans, toate acestea au fost leitmotivul unei zile reușite. „Este cea mai frumoasă petrecere din viața mea, mi-ar fi părut rău să nu fi fost aici de ziua mea” – a concluzionat, la final, sărbătorita.
Remus Boroiu a ieșit dezbrăcat dintr-o cutie mare de tort
Mai mult, pentru ca petrecerea să fie cât mai spectaculosă, Mihaela Rădulescu le-a venit în ajutor tuturor fetelor, punându-le la…
Continuarea Aici