Veste tristă pentru Diana Munteanu și Florin Ristei, prezentatorii emisiunii „Prietenii de la 11”, de la Antena 1. Show-ul va fi scos de pe post începând cu data de 1 martie, cei doi urmând să aibă alte proiecte: Diana tot la Antena 1, iar Florin se va dedica exclusiv muzicii, cel puțin pentru o perioadă.
Diana Munteanu și Florin Ristei au format un cuplu frumos pe micul ecran, timp de doi ani, însă proiectul lor, emisiunea Prietenii de la 11, a ajuns la sfârșit. Decizie total neașteptată, de altfel, pe care a făcut-o publică Florin Ristei, pe contul personal de Facebook. „Răspund aici, pentru cine e interesat, ca să evităm tot felul de telefoane și întrebări penibile. Din 1 martie, emisiunea ”Prietenii de la 11” iese din grila de programe Antena1. După 2 ani de emisiune, am ales să schimb ceva, de aici și plecarea mea. A fost o experiență foarte mișto, cu o echipă de producție profi, cu o Diana Munteanu așa cum nu o știam și cu care, zic eu, că am facut echipă foarte bună, și un context în care m-am simțit bine, am vorbit ce am vrut și de care sunt mândru. Pe Diana o puteți urmări, curând, în alte formate ale Antena1, eu, în schimb, iau o pauză de tv și mă concentrez pe ce am de făcut cu FreeStay în perioada asta. Hai că ne maiv vedem 2 săptămâni la ora 11, apoi ne vedem cu drag la concerte, sau online, oricând”.
Se pare că, pe același tronson orar, publicul se va bucura de emisiunea „Neatza”, care se va prelungi cu încă o oră de…
Continuarea Aici