Publicitate
Publicitate

Divorțul nu este capăt de lume! Femeile întineresc cu 10 ani și sunt mult mai fericite după divorț

Studiile arată că 1 din 4 cupluri divorțează la un moment dat al căsniciei. Tot acestea dezvăluie și faptul că, femeile care se despart de partenerii toxici, reușesc să fie cu zece ani mai tinere și mai fericite.

Divorțul reprezintă un moment dificil pentru ambii parteneri. Circa 50% din căsătorii se termină printr-un divorț. Oamenii care la început păreau că se iubesc atât de tare, nu își pot păstra relația și nici nu-și pot consolida familia. După ce au ajuns în acest punct, cel mai bine este ca cei doi parteneri să se despartă decât să se chinuie unul pe altul într-o relație toxică.

Conform unui studiu, divorțul nu are doar consecințe negative pentru parteneri. De fapt, se crede că femeile singure sunt mult mai fericite și sănătoase decât cele căsătorite.

De ce Jägermeister este una dintre cele mai apreciate băuturi din lume
RecomandariDe ce Jägermeister este una dintre cele mai apreciate băuturi din lume

Carol Ferguson, Micki McWade şi Rachel Gladstone, specialiști în domeniul relațiilor de cuplu dar și autorii Ghidului de supraviețuire de după divorț, discută despre beneficiile femeilor divorțate. Află acum care sunt acestea:

– În perioada căsniciei ți-ai dat seama că nu doar dragostea este importantă, ci și munca în echipă. Așadar, vei fi mai bine pregătită să îți acorzi timpul unei relații mature și funcționale.

– Doar imaginează-ți cât de bine și important va fi să ai din nou spațiul tău, programul și gusturile, fără compromisuri. Pacea este cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla după divorț.

Vrei să-ți cumperi un scuter, dar nu știi ce model să alegi? Începe prin a-ți clarifica prioritățile
RecomandariVrei să-ți cumperi un scuter, dar nu știi ce model să alegi? Începe prin a-ți clarifica prioritățile

– Vei reuși să te recuperezi emoțional după divorț.

– Înafară de starea emoțională bună, vei putea să te focusezi și asupra condiției tale fizice. Acest lucru poate însemna noi activități fizice dar și adoptarea unei alimentații sănătoase.

– Un alt lucru benefic de care vei avea parte după divorț este controlul absolut asupra tuturor deciziilor tale, fără a fi nevoie să împărtășești cu cineva.

Filmul care uimește o lume întreagă. Povestea reală a celor 400 de vieți salvate de eroi neașteptați
RecomandariFilmul care uimește o lume întreagă. Povestea reală a celor 400 de vieți salvate de eroi neașteptați

– Un divorț poate reprezenta de fapt începutul adevărat al vieții tale, o viață mult mai bună. Doar tu îți vei putea impune restricții.