Publicitate
Publicitate

Femeile îşi aleg partenerii în funcţie de miros?

Este foarte interesant să pătrunzi în lumea femeilor, să descoperi tot felul de tactici, sau pur şi simplu să înţelegi care este modalitatea lor de a intra într-o relaţie. Mai nou, cercetătorii  ruşi au descoperit că, pe lângă instinct, femeile se lasă conduse de miros atunci când îşi propun să fac următorul pas.

Mirosul corporal, şi totodată transpiraţia i-ar putea scoate la iveală pe bărbaţii incompatibili, dar şi bolnavi. Majoritatea femeilor, spun cercetătorii, ştiu când au de a face cu un bărbat care suferă de o boală cu transmitere sexuală. Şi asta doar prin simplul apel la simţuri şi miros: „Am realizat că prezenţa unei infecţii în corp scade gradul de atractivitate al mirosului nostru corporal”, a afirmat Mikhail Moshkin, profesor la Institutul de Citologie şi Genetica din Rusia, coordonatorul studiului. În cadrul proiectului de cercetare, s-au efectuat analize pe un eşantion de 34 de persoane, cu vârste între 17 şi 35 de ani. La proiect au luat parte  atât indivizi sănătoşi, cât şi bolnavi. Tuturor li s-au recoltat mostre de sudoare axilară, dar şi de salivă. Ca procesul să  fie complet, aceştia au îmbrăcat nişte tricouri mulate dotate cu bureţi de vată cusuţi la subraţ.

În ultimă etapă, 18 femei au fost rugate să-şi dea seama cine este bolnav, şi cine nu este. Concluzia cercetătorilor? Femeile sunt capabile să distingă un bărbat bolnav de unul sănătos!

Cum alegi rochia perfectă de soacră în funcție de tipul de eveniment
RecomandariCum alegi rochia perfectă de soacră în funcție de tipul de eveniment