Florin Salam nu a putut veni astăzi la slujba de creștinare a micuțului Matthias Ștefan, având o meserie solicitantă, însă în cele din urmă interpretul a ajuns la biserică, unde a și făcut primele declarații despre fericitul eveniment.
„Îmi cer mii de scuze că am întârziat! Asta mi-e meseria, fata mea mă înțelege. Îmi doresc să ajungă mai tare ca mine, peste tot. Le doresc cea mai frumoasă fericire și liniște. E viața mea, tot copilul meu este.
Matthias este o schimbare de viață și pentru mine, că de când s-a născut el, mi-am propus să-mi schimb mereu viața. Gândesc și mai frumos de acolo și mai constructiv. Nu par bunic, sunt și tată de copii și puștan și bunic. Aici e startul la nepoți” a povestit Florin Salam la Antena Stars.
Emoții mari pentru Betty Stoian și Cătălin Vișănescu. Cei doi și-au botezat astăzi băiețelul, pe Matthias. Ginerele lui Florin Salam a făcut primele declarații înainte ca micuțul să fie creștinat.
Citește și
Andreea Bălan, prima apariție televizată după stopul cardiac din timpul nașterii: „Imediat după ce am pupat-o pe fetiță, am intrat în stop și a început resuscitarea”
Post-ul Florin Salam nu a ajuns la botezul nepotului său. Ce s-a întâmplat cu artistul. “Îmi cer mii de scuze“ apare prima dată în Libertatea.ro.
Continuarea Aici