Veste neașteptată din lumea fotbalului. Lionel Messi, superstarul echipei Inter Miami, își suspendă activitatea sportivă pe o perioadă nedeterminată. Decizia a venit după ce fotbalistul a plecat de urgență de la echipă pentru a fi alături de familia sa.
Motivul retragerii temporare este o tragedie personală. Tatăl și agentul său, Jorge Messi, a încetat din viață recent în Argentina, la vârsta de 68 de ani. Impactul emoțional puternic provocat de boala și decesul tatălui său l-a făcut pe sportiv să aibă îndoieli serioase cu privire la continuarea carierei.
Anunțul, apărut inițial în presa din Argentina, contrazice relatările anterioare care sugerau o revenire rapidă a lui Messi pe teren. Conform informațiilor, suspendarea activității este pe termen nelimitat, nu o absență fixată pentru doar câteva zile. Jurnaliștii argentinieni au transmis că fotbalistul și-a retras toate angajamentele profesionale pentru a-și sprijini apropiații în această perioadă, potrivit Dolce Sport.
Absența lui Messi schimbă complet situația pentru Inter Miami într-un moment important al sezonului. Echipa din Miami se confruntă acum cu o provocare în lupta din campionatul MLS. Recent, sâmbătă, formația a disputat un meci de top cu Nashville, cele două echipe fiind despărțite de numai două puncte în clasamentul Supporters Shield.





