Mara Bănică este în culmea fericirii de când a aflat că este din nou însărcinată. Jurnalista este pregătită pentru venirea pe lumea a micuţei sale pe care şi-a dorit-o foarte mult. Fosta prezentatoare TV a dezvăluit în cadrul unui interviu acordat de curând faptul că s-a gândit deja la numele fetiţei.
Astfel că, Mara Bănică este una dintre cele mai cunoscute jurnaliste din România. În ultimul an, bruneta s-a retras din lumina reflectorelor şi asta pentru că şi-a dorit să ducă cea de-a doua sarcină la bun sfârşit fără probleme. În plus, de când a aflat că va aduce pe lume cel de-al doilea copil, vedeta a renunţat la toate activităţile care o solicitau şi a încercat să se odihnească cât de mult a fost posibil.
Ce nume a ales Mara Bănică pentru fiica sa
Se pare că, Mara și-a luat deja responsabilitățile în serios, ba chiar s-a gândit inclusiv la un nume pentru micuța ei. Mai mult decât atât, vedeta dezvăluie faptul că, cu toate că ea este încântată, soţul ei nu ar fi de aceeaşi părere.
Mai mult, vedeta a dezvăluit că numele provine din limba rusă, dar nu este sigură dacă acesta va fi cel final.
„Eu m-am gândit la un nume, soțul meu nu e chiar atât de încântat de numele ales de mine. Ideea este că, atunci când eram însărcinată cu Dima, știam că este fată, și am știut că este fată până la șapte luni, și am rămas cu ideea asta, că, dacă vreodată o să am o fată, așa o să o cheme”, a precizat ea pentru FANATIK.
În acelaşi timp, Mara Bănică a explicat faptul că soţul său îşi doreşte să îi alegă numele în ziua în care o va ţine în braţe pentru prima dată.
„Acum să vedem ce decide și el, pentru că e o decizie pe care o să o luăm împreună. El mi-a spus că atunci când se va naște și o va vedea, atunci va ști și ce nume i se potrivește. Numele ales de mine nu este un nume obișnuit, este tot un nume rusesc”, a afirmat ea pentru sursa citată.
„Voi naște prin cezariană”
Însă, în ceea ce priveşte naşterea, jurnalista a dezvăluit că o va aduce pe lume pe fetiţa sa prin cezariană. A ales acest lucru atât din cauza vârstei, cât și din cauza accidentării pe care a suferit-o în urmă cu câteva luni.
„Voi naște prin cezariană, că am indicație, în primul rând e vârsta, în al doilea rând, eu am avut o fractură de șold, sunt destul de avariată. Am avut accidentul acela de mașină și pe burtă am șapte operații și nu aș risca. Mie mi se pare nașterea naturală o loterie, că nu știi dacă travaliul durează 40 de minute sau 16 ore și nu aș face asta”, a explicat ea pentru FANATIK.




















































