Publicitate
Publicitate

Mihai Bendeac s-a îndrăgostit de Barbara Isasi, solista Mandinga. Motivul pentru care actorul nu a abordat-o încă

Mihai Bendeac a dezvăluit că s-a îndrăgostit, culmea, chiar de o colegă din Antena. Acesta a spus că simte ceva mai special pentru Barbara Isasi, solista de la Mandinga. Are un motiv pentru care nu a abordat-o până acum.  

Bendeac a recunoscut că o iubește în secret pe Barbara Isasi, solista trupei Mandinga. ”Mamă ce îmi place de fata asta. Barbara Isasi este o femeie care îți luminează nopțile. Mi-aduc aminte ca ieri, am ajuns într-o seară acasă, am deschis televizorul și dintr-o dată am văzut o fată, care era în rând cu alți cetățeni, așteptând să apese pe un buton. Când am văzut un prim-plan cu ea, mi s-a deschis sufletul. M-am îndrăgostit. Am căutat-o pe Instagram, dar nu i-am dat follow, mi-a fost rușine!”, a spus juratul iUmor.

“Ar trebuie să îi spui că o simpatizezi foarte mult și că o inviți la un fresh de măr cu morcov”, i-a sugerat Delia colegului său. Problema e că vedeta este “combinată“ cu altul, a ținut să mai precizeze artista: “Barbara, dacă te uiți la acest material, spune-i lui Bendeac că știi și că te doare în cot. Nu, spune-i adevărul, spune-i că ai prieten”.

Flick rupe tăcerea. Ce spune despre depresia lui Mihai Bendeac. „Am început să îl înțeleg”
RecomandariFlick rupe tăcerea. Ce spune despre depresia lui Mihai Bendeac. „Am început să îl înțeleg”

Barbara Isasi i-a luat locul Elenei în trupa Mandinga în urmă cu trei ani, în 2016. Momentan, e sub contract cu Antena 1 și este câștigătoarea show-ului „Te cunosc de undeva”.

Cine este mama copilului lui Mihai Bendeac

Mihai Bendeac a dezvăluit la filmările pentru iUmor, că aflase în urmă cu două săptămâni că va deveni tată. „Acum două…

Continuarea Aici

Mihai Bendeac, cucerit de o femeie magician din Londra
RecomandariMihai Bendeac, cucerit de o femeie magician din Londra