Mihai Trăistariu, care s-a retras anul acesta din selecția națională Eurovision, a mărturisit că a fost cât pe ce să își pună capăt zilelor din cauza unei decepții în dragoste. Daca a avut noroc de voce, la capitolul amoros a fost întotdeauna un ghinionist, ca dovadă că nici acum nu și-a găsit marea dragoste.
Mihai Trăistariu a avut un început de an prost. După ce a ratat Eurovision, competiție la care în 2006 a obținut cel mai mare punctaj din istoria participării României cu piesa Tornero, artistul s-a ales și cu o gripă de toată frumusețea. Invitat recent la Agentul VIP, Mihai Trăistariu a vorbit despre faptul că nici din punct de vedere amoros nu a stat prea bine până acum.
”Pe prima o chema Maria și avea ochelari. Mă refuza mereu, era colegă de facultate. Îi lăsam bilețele la sala de lectură. O dată, din suferință, eram tot student, am fugit la mare la Costinești și mergeam pe dig și mă gândeam dacă să mă arunc sau nu. A fost suferință maximă. Da, am suferit din dragoste. Eu în liceu eram foarte stresat, aveam coșuri pe față și părul creț. Eram complexat”, a declarat artistul despre primele iubiri. Dacă în carieră a fost întotdeauna un norocos, grație vocii cu care a fost înzestrat, se pare că în viața personală lucrurile au stat fix invers.
Mihai Trăistariu a ratat Eurovision din cauza problemelor de sănătate
După s-a retras din selecția națională…
Continuarea Aici