O femeie din California a născut copilul unui străin, după ce a primit embrionul greșit la o clinică, în timpul procedurii de fertilizare in vitro.
Astfel, Daphna și Alexander Cardinale susţin că, în luna septembrie a anului 2019, au devenit părinții unei fetițe care nu semăna deloc cu ei. După un test ADN, au găsit cuplul care le-a adus pe lume fiica și au hotărât să facă schimb de fete, conform BBC.
Fertilizarea in vitro este o procedură în timpul căreia ovulele unei femei sunt fertilizate cu spermatozoizii bărbatului în laborator, după care embrionii sunt implantați în uterul ei.
De asemenea, soții Cardinale dau în judecată Centrul pentru Sănătatea Reproducerii din Los Angeles (CCRH), dar și Laboratoarele In VitroTech, un laborator de embriologie.
Procesul reclamă malpraxis medical, neglijență și tăinuire.
În plus, niciuna dintre companii nu a vrut să comenteze situația pentru BBC News.
Luni într-o conferință de presă, Daphna Cardinale a spus că „durerea și confuzia din familia ei nu pot fi neglijate”.
„Amintirile noastre despre naștere vor fi întotdeauna contaminate de realitatea dureroasă că fiica noastră biologică a fost dată altcuiva, iar copilul pe care m-am luptat să-l aduc pe această lume nu era al meu.”
Daphna Cardinale a mai afirmat că i s-a „răpit binecuvântarea de a-mi purta propriul copil”.
Conform procesului, cuplul a cerut ajutor de la clinica de fertilizare în vara anului 2018. Daphna Cardinale a născut în anul următor un copil pe care l-a crezut al ei și al soțului ei.
De asemenea, în sala de nașteri, Alexander Cardinale se aștepta la „un copil frumos”, dar a fost șocat să vadă că fetița „era cu pielea mult mai închisă”, se arată în plângerea depusă la instanță.
„A fost atât de tulburător încât Alexander a făcut câțiva pași înapoi și s-a lovit cu spatele de perete”, se mai menţionează în acțiunea judiciară.
După 2 luni, însă, familia a hotărât să facă teste ADN, care au stabilit că cei doi părinți nu erau înrudiți biologic cu copilul.
Apoi, CCRH i-a ajutat să găsească cuplul din California care a primit-o pe fiica lor care s-a născut cu o săptămână mai târziu. Fiica soților Cardinale avea aproximativ patru luni când ei au văzut-o pentru prima dată. După mai multe întâlniri, cuplurile au convenit să treacă prin procesul legal de schimb formal de copii, care a avut loc în luna ianuarie a anului trecut.
„În loc să-mi alăptez propriul copil, am alăptat și m-am legat sufletește de un copil pe care mai târziu am fost forțată să-l dau”, a mai adăugat Daphna Cardinale la conferința de presă.
Aceasta a mai spus că incidentul a fost și mai greu de suportat pentru fiica lor de 7 ani, care s-a chinuit să înțeleagă schimbul.
„Oroarea acestei situații nu poate fi subestimată”.
Dapha Cardinale, terapeut, și soțul ei, compozitor și cântăreț, susţin că au avut nevoie de tratamente pentru „simptome de anxietate, depresie și stres post traumatic”.
Avocatul Adam B Wolf care îi reprezintă pe cei doi soți, a declarat că cealaltă familie intenționează, de asemenea, să intenteze un proces, dar dorește să-și păstreze anonimatul.
În anul 2019, o altă familie din California a descoperit că bebelușul lor s-a născut la New York. Au dat-o în judecată pe mama legală, care ar fi vrut să păstreze copilul. În cele din urmă, judecătorul a dat dreptate părinților genetici.