Constantin Vasile, cunoscut ca Nicu Gigantu de iubitorii de folclor, romanțe și muzică lăutărească, a ajuns în grija medicilor. Din cauza surmenajului, a avut nevoie de un un echipaj al serviciului de ambulanță, luni seara, la domicilul său din Tunari.
În vârstă de 67 de ani, Nicu Gigantu nu a fost internat, după cum chiar el ne-a confirmat, dar și-a făcut o serie de investigații medicale. “Oboseala și-a spus cuvântul, bucuria de a cânta mă face deseori să uit că trebuie să mă menajez, să fiu mai atent cu mine. Totul a început cu dureri în partea dreaptă a trupului, aștept verdictul medicilor”, ne-a spus artistul, pe care osteneala acumulată l-a înfrânt, în ciuda staturii sale de 1,90 metri, datorită căreia și-a căpătat numele artistic.
Nicu Gigantu a ajuns în gria medicilor. Din cauza surmenajului, a fost chemată ambulanța
Din cauza oboselii, muzicantul și-a amânat pentru o perioadă planurile în ceea ce privește programarea sărbătoririi a cinci decenii de carieră muzicală, ca parte din ansambluri folclorice și ca solist.
CITESTE SI:După 38 de ani de succese, Călin Pop ne spune secretul din spatele unicității formației Celelalte Cuvinte: „Să cântăm ce auziți, fiecare dintre noi are un alt business”
Post-ul Popularul solist al cântecelor de petrecere Nicu Gigantu a ajuns în grija medicilor. Din cauza surmenajului, a fost chemată ambulanța apare prima dată în Libertatea.ro.
Continuarea Aici