De pe patul clinicii unde este internat, Leo Iorga a mulțumit prin videofon, cu lacrimi în ochi, publicului care a strâns într-o seară 10.000 de lei pentru salvarea sa.
Foștii săi colegi de la Cargo au sărit în sprijinul său și au mobilizat publicul, umplând o sală de evenimente din Brașov, oraș unde Leo este foarte iubit.
De mai mult de două săptămâni la o clinică în Hamburg, Germania, unde a ajuns în stare gravă (singurul său plămân fiind operat cu laser), între două sedințe de chimioterapie, artistul și-a găsit puterea să zâmbească mișcat de sutele de persoane ce au venit la concertul al cărui scop declarat a fost susținerea tratamentului său medical.
Primul semn al lui Leo Iorga de când este internat!
Recunoscători că munca sa a dat identitate unei importante părți din istoria Cargo ( la jumătatea anilor ’80 vocea lui Leo a făcut cunoscute multe succese precum “Brigadierii”, “Povestiri din gară” ori “Erată”), trupeții timișoreni au sărit în ajutorul artistului aflat pe patul de spital și au dat întâlnire fanilor brașoveni. Concertul umanitar, ce a fost completat și de colegii săi din Compact b și CoCo, s-a desfășurat sub presiunea publicului, care a venit în număr mare, mișcat de drama lui Leo Iorga, care cântă eroic, de opt ani, cu un singur plămân.
Intervențiile chirugicale efectuate cu laser și tratamentul post operatoriu îi fac pe doctori și membrii familiei să fie rezervați privind o declarație publică,…
Continuarea Aici