Tapetul este un element decorativ ce scoate din monotonie o cameră anostă și simplă, transformând-o cu totul într-un mod original și unic. Ca avantaje ale folosirii acestuia putem menționa faptul că se fixează ușor, fără a murdări casa, acoperă imperfecțiunile zidurilor și poate fi poziționat în orice zonă.
Principiul 3D în design interior
În ultima perioadă, tapetul 3D a câștigat popularitate, fiind folosit din ce în ce mai des în decorarea pereților pentru a obține un efect vizual deosebit. Pe lângă avantajul estetic, oferind iluzia unui spațiu adânc și larg, este ușor de curățat și de întreținut. Un tapet 3D este o investiție de durată de care te vei bucura mult timp și conferă o atmosferă cozy casei tale. Conceput din materiale de înaltă calitate și modele speciale, neobișnuite, contribuie la realizarea unui design spectaculos.
Unde este montat tapetul 3D?
Prin versatilitatea lui poți decora orice tip de încăpere atât timp cât acesta se va îmbina armonios cu restul locuinței. Pentru tapetul care este montat pe un singur perete, este bine să te îndrepți spre cel ce îți atrage prima oară atenția când intri în locul respectiv sau dacă este fixat în toată camera, inclusiv pe tavan, vei obține un aer contemporan și original.
Dacă este vorba de bucătărie, o opțiune interesantă este de a îl fixa chiar și pe ușile frigiderului în modele vibrante ce îți reflectă personalitatea. Designul băii este ridicat la un cu totul alt nivel prin utilizarea unui tapet cu elemente din natură, ce va aduce culoare și o notă caldă întregii zone. Dacă spațiul este mai mic, un print cu detalii foarte mari îl va mări considerabil vizual și îi va imprima un look spectaculos. Tapetul 3D cu picturi murale realizat din materiale ușor de fixat ca hârtia sau vinilul este o modalitate accesibilă de a transforma orice perete anost într-unul electrizant.
Reguli de design interior când folosești un tapet 3D

Cel mai potrivit stil dacă vrei să folosești un tapet 3D este conceptul minimalist. Fie că este vorba de modele care imită piatra naturală, peisaje, flori ori forme geometrice moderne, toate sunt perfecte pentru orice odaie din casa ta și vor fi alese în funcție de ce vibe vrei să aibă spațiul respectiv. Spre exemplu, pentru un aer fresh al băii poți alege modele geometrice sau elemente vegetale în culori ca alb sau albastru. Camera copiilor se poate amenaja cu peisaje din natură și animale în culori vesele ce le vor aduce zâmbetul pe buze și le vor stimula imaginația.
Ce nu ar trebui să pui într-o cameră cu tapet 3D?
Este recomandat dacă decorezi o camera cu un tapet 3D să ai grijă la proporțiile folosite pentru a nu încărca încăperea și a crea o zonă supraaglomerată. Dacă alegi să pui tapetul 3D pe un singur perete este indicat să nu îl lași niciodată gol și să îl accesorizezi cu diverse elemente ca tablouri, plante decorative sau polițe unde să așezi articolele preferate. De asemenea, nu trebuie să îl pui într-un spațiu cu multe elemente care ies în evidență pentru că va apărea ca un conglomerat de lucruri și texturi fără o îmbinare armonioasă.
Tapetul 3D este o alegere minunată care va imprima un aer fresh locuinței tale și o va upgrada din punct de vedere estetic cu succes oriunde vei alege să îl montezi!
















































