Frumoasă și talentată, Karmen este o revelație a lumii muzicale. Dar când au apărut zvonurile că ar fi și însărcinată, interesul asupra ei a crescut brusc. N-a vorbit deloc despre acest subiect până acum, dar a acceptat să o facă special pentru VIVA!, într-o ședință foto de excepție și un interviu exclusiv în care spune… tot!
Ai o relație discretă cu iubitul tău, dar nu te ferești să postezi fotografii cu el pe Instagram. Cum a început povestea voastră?
Avem o relație discretă pentru că el nu este obișnuit cu spațiul public și cu viața publică, așa că încerc pe cât posibil să-i respect dorința de a rămâne în spatele luminilor și în spatele camerelor de filmat. El nu este genul de om care să iasă în față, căruia să-i placă media, însă, având o relație cu mine, i-am explicat că trebuie să își asume și genul acesta de întâmplări, deoarece sunt inevitabile. Nu mă feresc să postez fotografii cu el pe Instagram pentru că suntem tineri, suntem frumoși, ne iubim foarte mult și știi cum e, când simți ceva atât de puternic, este imposibil să nu lași să se vadă. Indiferent dacă postez sau nu pe Instagram, lumea ne vede. Relația noastră a început frumos, a început cumva fără să realizăm ceea ce se întâmplă. Toate au venit de la sine, amândoi am fost pe aceeași lungime de undă, lucrurile s-au întâmplat într-un timp foarte scurt, s-au întâmplat exact așa cum a trebuit să se întâmple. Famiile noastre s-au înțeles foarte…
Continuarea Aici