O metodă de educație cu rădăcini japoneze, numită Shichida, a fost adusă în România de Monica Tătar și promite să schimbe radical modul în care ne creștem copiii. Într-o lume obsedată de competiție și rezultate rapide încă de la grădiniță, această abordare pune relația părinte-copil pe primul loc.
O poveste personală care schimbă regulile jocului
Să fim serioși, de câte ori nu te-ai uitat în parc la alți copii și te-ai întrebat dacă al tău face destule? Monica Tătar a simțit exact același lucru, dar a transformat căutarea într-o misiune personală. Iar motivația ei nu a fost una de business, ci una profund personală.
„Aducerea metodei Shichida în România nu a pornit dintr-o intenţie de business, ci dintr-o motivaţie profund personală. Când băieţelul meu era foarte mic, am căutat cele mai bune soluţii pentru dezvoltarea lui, iar astfel am descoperit metoda Shichida. Mi-am dorit să o aduc în România pentru el. Procesul a fost însă lung și dificil, iar până am semnat contractul de master franciză, el depășise deja vârsta optimă pentru care metoda este gândită în forma ei cea mai profundă”, explică Monica Tătar.
Momentul a fost unul emoționant, dar și revelator. „Am înţeles că această metodă nu este importantă doar pentru copilul meu, ci pentru o întreagă generaţie de copii și pentru părinţii care au nevoie de repere clare în educaţia timpurie. În România, se observă două extreme: fie o educaţie rigidă, centrată excesiv pe performanţă, fie una permisivă, fără structură. Metoda Shichida vine cu un echilibru rar: oferă structură fără presiune și susţine performanţa fără să sacrifice bucuria învăţării. M-a convins mai ales impactul real pe care îl poate avea în primii ani de viaţă, o perioadă esenţială pe care încă o subestimăm. Dincolo de tehnici, Shichida schimbă și felul în care adultul privește copilul: cu mai multă încredere, răbdare și respect.”
Creierul copiilor funcționează altfel
Te-ai simțit vreodată presată să îți înscrii copilul la zeci de cursuri doar pentru că așa fac ceilalți? Abordarea corectă, însă, nu înseamnă forțare. Potrivit Revistaioana, metoda Shichida se bazează pe stimularea echilibrată a creierului în perioada sa de maximă plasticitate.
„Când vorbesc despre „antrenarea întregului creier” în metoda Shichida, nu mă refer la performanţă forţată, ci la stimularea echilibrată a ambelor emisfere cerebrale în perioada în care creierul copilului are cea mai mare plasticitate. În primii ani de viaţă, copilul trece printr-o etapă unică, numită adesea „perioada de aur”, în care poate absorbi, memora și învăţa intuitiv cu o ușurinţă remarcabilă. Metoda Shichida valorifică această fereastră de dezvoltare prin stimularea emisferei drepte, asociată cu intuiţia, memoria vizuală și creativitatea, fără a neglija partea logică și analitică. Totul se face prin joc, ritm, imagini, emoţie și conexiune, nu prin presiune sau acumulare mecanică de informaţii”, detaliază Tătar.
Presiunea este uriașă.
„Am observat și eu această presiune pe rezultate rapide și cred că aici se pierde esenţa educaţiei. Metoda Shichida schimbă perspectiva: nu ne uităm doar la ce știe copilul acum, ci la cum se dezvoltă pe termen lung. Dincolo de rezultate vizibile, precum memoria, concentrarea sau viteza de procesare, accentul real este pe echilibru, cognitiv, emoţional și relaţional. Copilul nu este grăbit, comparat sau presat, ci susţinut să crească în ritmul lui, într-un spaţiu de încredere și siguranţă. Paradoxal, tocmai această lipsă de presiune duce la rezultate reale și durabile.”
Mai mult decât memorare și calcule
Dar ce o face, pe bune, diferită? Nu este vorba doar de un set de tehnici, ci de o viziune completă asupra dezvoltării copilului. Este o abordare care pune accent pe intuiție, imaginație și, mai ales, pe conexiunea emoțională.
„Pentru mine, metoda Shichida nu este doar un set de tehnici, ci o viziune care mi-a schimbat profund felul în care privesc copilul și învăţarea. Cred, înainte de toate, în potenţialul fiecărui copil și în ideea că rolul adultului nu este să forţeze, ci să susţină și să dezvolte natural ceea ce există deja”, spune Monica Tătar. „La fel de importantă este relaţia adult-copil: fără conexiune emoţională, încredere și siguranţă, orice educaţie rămâne superficială. Ceea ce diferenţiază cu adevărat Shichida este intenţia: nu urmărim doar informaţie sau rezultate rapide, ci formarea unui copil echilibrat, curios și capabil să înveţe firesc, pe termen lung.”
„Cred că metoda Shichida nu dezvoltă doar abilităţi vizibile, ci construiește, înainte de toate, o anumită structură interioară a copilului. Dincolo de memorie și concentrare, care se dezvoltă clar, cel mai valoros mi se pare felul în care copilul ajunge să se raporteze la învăţare: cu ușurinţă, curiozitate și încredere, nu cu teamă sau blocaje”, adaugă ea.
Ce se întâmplă acasă, în viața reală
Această metodă nu este un trend, ci o direcție necesară, mai ales în primii ani de viață ai copilului. Schimbarea reală, însă, începe cu mentalitatea adultului. Părinții învață să aibă răbdare, să respecte ritmul copilului și să reducă presiunea.
„Dincolo de partea cognitivă, unde diferenţele se văd repede, eu observ în timp transformări mai profunde, legate de felul în care copilul se raportează la sine și la învăţare. Se dezvoltă vizibil memoria, ușurinţa în învăţarea limbilor străine, capacitatea de vizualizare, dar și abilităţile numerice, lingvistice și, treptat, gândirea analitică. Cele mai valoroase schimbări sunt cele interioare: mai multă încredere în sine, atenţie mai stabilă, răbdare firească și o relaţie sănătoasă cu învăţarea, fără presiune sau teamă”, explică fondatoarea Shichida România.
Rolul părintelui este, de fapt, piesa centrală. „Rolul părinţilor în metoda Shichida este esenţial. Progresul copilului nu vine doar din ceea ce se întâmplă în cadrul programului, ci mai ales din ceea ce se continuă acasă, în relaţia de zi cu zi (cel mai important aspect). De aceea, văd această metodă și ca pe un proces de educare a adultului, nu doar a copilului. Relaţia părinte-copil devine fundamentul întregului proces, bazat pe conexiune, siguranţă și încredere.”
Mesajul care te va pune pe gânduri
Numai că schimbarea obiceiurilor noastre de părinți necesită curaj și o reevaluare a priorităților. Miza reală nu este ce știe copilul acum, ci ce fel de adult va deveni.
„Dacă ar fi să transmit un singur mesaj, acesta ar fi: viitorul educaţiei nu ţine de cât de repede învaţă un copil să citească sau să calculeze, ci de felul în care învaţă să gândească, să simtă și să aibă încredere în sine. O educaţie cu adevărat transformatoare începe cu relaţia, cu mediul și cu echilibrul dintre structură și respect pentru ritmul copilului. Nu construim doar abilităţi, ci fundaţii pentru o învăţare firească, pe termen lung. Părinţilor le-aș spune să iasă din logica grabei și a comparaţiei și să privească mai mult la echilibrul, curiozitatea și bucuria copilului de a descoperi”, conchide Monica Tătar.
Până la urmă, sistemul public de învățământ din România pune note pe cunoștințe teoretice abia din clasa întâi, timp în care abilitățile emoționale ale celor mici rămân strict în responsabilitatea familiei.
