Dorian Popa a avut o perioadă în care mergea săptămânal la mănăstire, se întâmpla în perioada în care bunica lui trăia și se ducea să o viziteze. Și în prezent, când simte nevoia să se reculeagă, artistul intră într-o biserică. Iar dacă fanii îl solicită la poze, iese cu ei în curtea bisericii și pozează.
Dorian Popa are o relație strânsă cu Divinitatea. Cea care l-a dus pentru prima oară la biserică a fost bunica lui. Practic, ea i-a vorbit despre credință. “Atunci când mergeam foarte des la biserică era când bunica mea era în viață, eu aveam doar vreo 5 anișori, și știu că mergea cu noi – eram eu, cu fratele meu și cu ceilalți doi veri ai noștri și mergeam în șir indian la biserică”, ne-a povestit el.
Obișnuia să se reculeagă și relaxeze la Mănăstirea Pasărea
Artistul a păstrat obiceiul, doar că atunci când ajunge în rândul enoriașilor, nu are cum să treacă neobservat. Descoperă că printre ei are fani care vor neapărat să aibă o amintire cu el.
“Am făcut poze cu fani și în noaptea de Înviere. Nu consider că este un păcat, evident că nu o să facem asta niciodată în biserică, ne retragem, frumos, în curte, găsim un peisaj frumos. În ultimii ani din viață «am cazat-o», mi-ar plăcea să spun, pe bunica la Mănăstirea Pasărea, pentru că avea un Alzheimer în stare incipientă. Mergeam acolo săptămânal și stăteam cu oamenii în curte. Nu era doar o mănăstire, este acolo un întreg orășel și e foarte…
Continuarea Aici