Xonia a revenit de curând în România pentru a-și face o serie de tratamente la un medic specialist, pentru problemele medicale cu care se confruntă de mai multă vreme
În plus, cântăreața se confruntă cu o boală autoimună, care, deși ar putea fi tratată și în America, ea a ales să urmeze procedurile în ţara noastră.
Aceasta precizează că așteaptă să afle rezultatele unor analize pe care le-a făcut recent pentru a vedea care este starea sa de sănătate, abia apoi putând să se întoarcă în SUA, la iubitul ei, Michael.
De asemenea, artista are parte de ingrijirile unui medic foarte bun, așa cum spune ea, acesta este şi motivul pentru care a ales să se trateze în țară.
„Nu am cum să nu zâmbesc. A trebuit să mă întorc pentru o perioadă nedefinită. M-am întors pentru problemele mele de sănătate. Știu mai multe, am făcut toate analizele posibile. Celăllalt tratament nu făcea față. S-a agravat, a trebuit să schimb rețeta medicală. Mi-a căzut jumătate din păr, alte adverse.
Are rezolvare și în America și în Australia și în România, dar nu voiam să reiau investigațiile. În America voiau să vadă tot. Nu voiam să mai fac acest lucru. Era deja a patra oară, medicul meu știe tot istoricul meu, din România. Mă simt foarte confortabil cu el”, a mai adăugat ea, potrivit Antena 1.
Are un iubit în America, dar acesta este dispus să vină pentru ea în România
Xonia a mai făcut o serie de dezvăluiri cu privire la starea sa medicală, dar și la iubitul ei.
„Mi-e rău, am mai multe lucruri ca simptome. Până în prezent, sunt foarte ok. Așteptăm să vedem acum rezultatul.
Ori vine el aici, să stea cu mine în România, ori poate o să pot eu să plec și să mă întorc înapoi la el. Să vedem dacă totul este bine, dacă corpul meu a reacționat bine.
El este bine, așteptăm să vedem ultimele analize și ori va veni el aici, ori mă întorc eu acolo”, a mai adăugat Xonia.
De asemenea, la un moment dat, frumoasa artistă născută în Australia, pe numele ei real Loredana Sachelaru, ajunsese de nerecunoscut din cauza problemelor de sănătate, fiind foarte umflată la nivelul feței.

Din fericire, problemele s-au mai remediat, iar pe perioada pandemiei, când multă lume a luat în greutate, Xonia a reușit chiar să slăbească. Asta, cu toate că dietele i-au fost interzise din cauza problemelor de sănătate.




















































