Este adevărat, trendurile în make-up continuă să ne surprindă, să apară și să dispară, însă există câteva tehnici de make-up clasice pe care le putem utiliza în orice situație și să obținem un look impecabil, la orice vârstă.
Uite câteva reguli de make-up pe care orice femeie trebuie să le cunoască până la 40 de ani:
-
Nu mai utiliza pudră peste fondul de ten
Din moment ce anii trec peste chipul tău, tenul nu va mai fi la fel de plin de vitalitate, lucru ce duce la apariția a diverselor semne, motiv pentru care ar fi cazul să îți modifici rutina de beauty pentru ca pielea ta să rămână tonifiată. Primul lucru pe care trebuie să îl schimbi este folosirea pudrei, care are un efect texturizant și este greoaie pentru ten.
-
Descoperă cele mai potrivite nuanțe de ruj pentru buzele tale
Odată cu timpul, conturul buzelor tale se modifică în mod natural, așa că vrei să eviți culorile închise: roșul intens, movul strident, marourile, care pot conferi acel aspect de îmbătrânire a buzelor, pot arăta mai subțiri și cu mai puțin volum și strălucire. Specialiștii ne indică să optăm pentru culori cât mai naturale, cum ar fi: roz, roz pal, tonurile de nude, lila.
-
Utilizează blush-ul doar în zonele ce conferă aspect natural
Unele dintre noi aplicăm un blush mult prea închis sau un bronzer sub pomeți crezând că vom avea o față mult mai conturată și mai subțire. Ei bine, această tehnică nu face altceva decât să ne îmbătrânească. Ce poți face este să aplici blush-ul în zonele unde arată mult mai natural. Ciupește-ți obrajii și vezi ce culoare au, iar aceea este nuanța pe care trebuie să o folosești.
-
Nu mai folosi eyeliner pe linia inferioară a genelor
Atunci când aplici eyeliner pe linia inferioară a genelor, poți să îți faci ochii să pară mai îmbătrâniți și mai mici. Ochii fiind deja obosiți, nu e cazul să îi accentuăm. Specialiștii recomandă folosirea eyeliner-ului doar în partea de sus a pleoapei, dar nu o linie groasă, ci cât să îți lumineze ochii.
-
Ai mereu grijă la ruj
Având în vedere conturul buzelor ce se pierde odată cu vârsta, alege să utilizezi un contur cu o culoare deschisă sau apropiată de cea a buzelor tale. Conturul se aplică pe linia buzelor tale și de asemenea, îl poți aplica chiar și pe întreaga suprafață a buzelor înainte să aplici rujul. Astfel vei menține culoarea rujului pe buze și totodată vei căpăta un aspect mai voluptos.