Prințesa Mako a Japoniei (30 de ani) s-a căsătorit cu iubitul ei din facultate, Kei Komuro, pierzându-și astfel statutul regal. Astfel, în conformitate cu legislația japoneză, femeile din familia imperială își pierd statutul dacă se căsătoresc cu un om de rând, dar nu și bărbații.
„Documentele matrimoniale au fost prezentate şi acceptate”, a afirmat un reprezentant al Agenţiei imperiale. În aceste condiții, Mako a părăsit reşedinţa imperială Akasaka din Tokyo şi şi-a luat rămas bun de la familie, înclinându-se în faţa părinţilor şi îmbrăţişându-şi sora.
În plus, prin căsătoria cu „un om obișuit”, prințesa Mako a renunțat la ritualurile unei nunți regale și a refuzat plata a circa153 de milioane de yeni (1,2 milioane de euro), oferită femeilor din familia regală la plecarea lor din familie.
În acest fel, Mako a devenit prima femeie din familia regală care a renunțat la ambele prerogative.
La acea vreme, presa niponă scria despre partenerul prințesei că este un iubitor al oceanului, știe să schieze, cântă la vioară și gătește.
În anul următor, cuplul a anunțat că amână nunta, pentru că ar fi avut nevoie de mai mult timp pentru a-și planifica viitorul împreună.
Mai mult, Prințesa a îndurat ani critici şi amânare pe tema căsătoriei cu Kei Komuro. Au fost aduse acuzaţii conform cărora mama lui Komuro a împrumutat bani de la un fost logodnic pentru studiile fiului ei şi nu i-a returnat. Această ceartă, încă rezolvată, a provocat scandal în Japonia, unde din partea familiei imperiale este aşteptat un comportament ireproşabil.
Meghan și Harry ai Japoniei
Astfel că, după căsătorie, se pare că cei doi soți se vor muta în America, acolo unde Komuro lucrează ca avocat.
De asemenea, prin atitudinea lor, dar și datorită deciziei lor de a se muta în Statele Unite, Mako și Komoro au fost comparații cu Meghan Markle și Prințul Harry, ceea ce le-a adus porecla „Harry și Meghan ai Japoniei”.
Ca şi în cazul lui Meghan, Komuro a fost întors pe toate părțile de opinia publică. Cel mai recent a fost criticat pentru că a purtat coadă de cal când s-a întors recent în Japonia, considerându-se nepotrivit pentru cineva care urma să se căsătorească cu o prințesă să-și poarte astfel părul.
O iubire ca-n povești
Kei i-a cucerit inima prințesei la Universitatea Christian University, unde cei doi au fost studenți. Astfel, Prințesa și Kei s-au întâlnit la o petrecere a facultății, organizată într-un restaurant din Tokyo, în urmă cu 9 ani, și de atunci au început să iasă la întâlniri tot mai des, Mako îndrăgostindu-se nebunește de colegul ei.
Conform presei japoneze, Mako l-a prezentat pe viitorul ei soț părințiilor săi, iar aceștia l-au acceptat.
În plus, Mako este al optulea membru al familiei regale care renunță la statutul ei pentru a duce o viață obișnuită. Mătușa ei, Sayako, a urmat o cale similiată în anul 2005.
Prințesa Mako a locuit într-un cămin din Anglia ca un elev obișnuit
Spre deosebire de alte familii regale, ca cea din Marea Britanie sau din alte țări europene, Împăratul și familia lui trebuie să stea departe de atenția publicului, cu excepția momentelor când se află în călătorii peste granițe sau la evenimente culturale. De asemenea, Mako a devenit prima membră a familiei regale japoneze care a absolvit o facultate.
Fiica cea mare a prinţului Akishino şi a prinţesei Kiko şi prima nepoată a împăratului japonez Akihito, a făcut un master în Artă la Universitatea Leicester.
Aceasta a ținut prima pagină a ziarelor din întreaga lume în septembrie 2015, când s-a aflat că deşi acasă putea să trăiască în lux, ea a ales să ducă o viaţă normală de studentă în East Midlands, Anglia.
Tânăra a locuit în cămin timp de un an, s-a plimbat nestingherită prin campusul universităţii şi a lucrat la muzeul Coventry pentru a câştiga experienţă, fără ca nimeni să ştie care este originea acesteia. După ce şi-a terminat studiile, prinţesa Mako și-a făcut publică prezenţa pe teritoriul britanic, unde a dezvăluit că pentru ea a fost o experienţă extraordinară să trăiască aici ca un student obişnuit.
Mai mult, profesorii s-au declarat fascinaţi de tânăra prinţesă. “Este o studentă extraordinară. Mi-aş dori ca toţi studenţii să fie politicoşi şi atât de devotaţi ideilor lor şi ale celorlalţi. A fost o plăcere să lucrez cu ea”, a declarat profesorul Simon Knell.




