Alexandru Arşinel a ajuns din nou pe mâinile medicilor. Astfel, celebrul actor va sta internat în spital câteva săptămâni, după ce în urmă cu câteva luni s-a infectat cu noul coronavirus.Mai mult, fostul partener de scenă al Stelei Popescu a făcut declaraţii despre problemele cu care se confruntă în aceste momente.
De asemenea, anul 2021 a fost unul extrem de greu pentru Alexandru Arşinel. Se pare că starea sa de sănătate nu este tocmai bună, iar din acest motiv a fost nevoită să se interneze la un spital renumit pentru intervențiile medicale de tip chirurgie cardiovasculară.
”Inima mea se pare că are nevoie de o reparație generală, dacă mă pot exprima așa. Și atunci am ales Monza, fiind un spital renumit pentru asta. Totul se trage de la nenorocirea aia de COVID-19, care mi-a dereglat organismul”, a declarat Arșinel pentru impact.ro.
Însă, în acelaşi timp, actorul a dezvăluit care este cel mai mare regret al său. Se pare că, problemele cu care se confruntă nu îi permit să se ocupe de marcarea celor patru ani de la moartea fostei sale colege de scenă, Stela Popescu.
”Parcă ar fi un mic blestem că perioada asta din an mă prinde cu tot felul de probleme personale, care nu suportă amânare, în loc să încerc să mai fac câte ceva pentru memoria dragii mele colege. Probabil că Stela mă caută deja! Cine știe?!”, a spus cu amărăciune în voce Arșinel.
”Voi rămâne internat câteva săptămâni, nu știu exact să vă spun acum perioada cu exactitate. Ce știu e că medicii au nevoie să se uite cu multă atenție la inima mea. Voi afla din mers ce fel de surprize vor urma!”, a mai precizat celebrul actor.
Alexandru Arșinel a scăpat de COVID
Aşadar, după trei săptămâni în care atât Alexandru Arșinel, cât și soția lui au luptat cu complicațiile produse de infecția cu COVID-19, actorul a fost externat din spital. Alexandru Arșinel a făcut mărturisiri emoționante despre perioada grea prin care a fost nevoit să treacă.
„Se pare că vaccinarea mi-a salvat viața și mie și soției. A reușit să oprească vijelia acestei nenorocite boli și să o stopeze la un anumit nivel suportabil, care m-a făcut să ies din zona periculoasă. Cu ajutorul medicilor care erau preocupați de soarta mea și a celorlalți colegi de pat am depășit momentul critic”, a afirmat Alexandru Arșinel la Exclusiv VIP.




















































