Alina Eremia a avut un început de an plin, cu un program de muncă neîntrerupt din ianuarie. Prezentă la The Artist Awards, artista a dezvăluit cum reușește să mențină echilibrul între o carieră exigentă și o relație de cuplu plină de spontaneitate alături de partenerul ei, Edi Barbu.
Cei doi împărtășesc o etică profesională foarte strictă, însă lasă rigoarea la ușa casei. În timpul liber, regulile se schimbă complet. „Profesional suntem mega-prompți, profi, ne place să fie un nivel foarte ridicat de tot ce înseamnă muncă și standarde, dar când vine vorba de timpul nostru liber și de timpul în doi, încercăm să ne detensionăm cât mai mult și să facem tot ce ne trece prin cap”, a povestit Alina Eremia.
Această energie jucăușă este, de altfel, unul dintre secretele relației lor. Artista a mărturisit că Edi Barbu este obișnuit cu personalitatea ei ludică și că tocmai această latură i-a apropiat. „Cred că e unul din lucrurile care l-au determinat să mă iubească în cele din urmă. Îi place, îi place latura asta a mea, plus că ne prostim împreună, ne jucăm împreună, ne simțim bine, suntem așa în largul nostru și redevenim copii și mi se pare foarte sănătos”, a adăugat ea.
Programul Alinei a fost extrem de încărcat, iar concertele săptămânale de la Nibiru au transformat locația într-o „a doua casă” pentru ea. În spatele succesului se ascunde însă o artistă care recunoaște că nu și-a luat niciodată o pauză mai lungă de două săptămâni de la muzică și studio. Conform dezvăluirilor sale, Bravonet lucrează constant la gestionarea unui sentiment de vinovăție care apare atunci când nu este productivă.
„Mai mult de două săptămâni, nu mi-am oferit. Sunt unii care pleacă două, trei luni, eu nu. E o chestie pe care o am pe bucket-list, dar eu nu am reușit să o implementez în programul meu. Încă am sentimentul de vinovăție dacă nu fac ceva, încă lucrez la capitolul ăsta”, a explicat cântăreața. Deși are obiective clare, preferă să rămână flexibilă și să se adapteze neprevăzutului, mergând pe principiul „go with the flow”.
După atâtea luni de muncă susținută, artista plănuiește în sfârșit o vacanță. La începutul lunii septembrie, Alina Eremia își va lua o pauză binemeritată alături de soțul ei și de cățeii lor. Va fi pentru prima dată când se va deconecta de la muzică pentru o perioadă mai mare de două săptămâni, o limită pe care nu a depășit-o până acum.








