Întâmplările se țin în lanț pentru Anda Adam care se află în prezent la munte alături de grupul de prieteni, de iubit, dar și de fiica sa. La scurt timp după ce a avut o altercație cu o altă turistă, astăzi, artista a rămas în vârful muntelui și a trebuit să sune la salvamont ca să poată coborî.
Astfel, anul acesta, Anda Adam își petrece sărbătorile de iarnă în Poiana Brașov. Alături de cântăreață se află și Yosif Eudor Mohaci, iubitul ei, dar și fiica sa, Evelin. Însă se pare că aceştia nu au avut parte de linişte pentru că şi-au făcut apariţia şi câteva evenimente mai putin plăcute.
Anda Adam a apelat la Salvamont
Cântăreața a petrecut o zi întreagă pe derdeluș, însă în momentul în care aceasta a vrut să pornească către hotel, a aflat că nu se mai poate deplasa din cauza vremii. Aceasta a rămas înzăpezită în vârful muntelui și a fost nevoie de intervenția salvamontiștilor.
Artista a povestit totul pe Instagram, însă nu a fost dezamăgită deloc de toată situaţia ba din contră, aceasta a fost încântată de faptul că a va bifa o nouă experiență inedită: să se plimbe cu utilajele de deszăpezire ale autorităților.
”Noi am rămas aici blocați, sus. Așteptăm să vină să ne coboare cu ceva mare, un utilaj. E în urcare, sperăm că ajunge la noi, că dacă nu am rămas aici, dar a meritat derdelușul”, a spus Anda Adam pe pagina sa de Instagram.

Anda Adam s-a luat la bătaie cu o altă femeie
În plus, primul incident al cântăreței, ce a avut loc chiar în noaptea de Ajun, a fost cel în care blondina s-a luat la ceartă cu o turistă. A fost chiar nevoie de intervenția agenților de poliție, care după ce au venit la fața locului au găsit-o pe Anda Adam cu zgârieturi pe față.
”La data de 24 decembrie 2021, în jurul orei 15:10, Poliţia Staţiunii Poiana Braşov a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că, în interiorul unei societăţi în regim hotelier situate pe raza Staţiunii Poiana Braşov din judeţul Braşov, are loc un conflict spontan între două persoane de sex feminin.
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au identificat persoanele implicate. În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări, în rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „lovirea sau alte violenţe”, instrumentat sub coordonarea unităţii de parchet competente, în care se va propune soluţie legală la finalizarea anchetei”, a informat Nadia Olaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.



