Publicitate
Publicitate

Biserica Anglicană verifică dacă giganții internetului (GAFA) sunt compatibili cu credința creștină

Biserica Anglicană, cuprinsă de o îndoială existenţială, va reanaliza investiţiile sale în giganţii din industria tehnologiilor de vârf, pentru a afla dacă aceste companii (GAFA – Google, Amazon, Facebook, Apple) sunt compatibile cu credinţa creştină, informează AFP.

Organismul de evaluare etică a investiţiilor făcute de Biserica Anglicană (Ethical Investment Advisory Group – EIAG) „tocmai a început o examinare în profunzime a politicilor sale de investiţii în giganţii tehnologici, care va dura un an”, a anunţat un purtător de cuvânt al instituţiei religioase într-o declaraţie remisă AFP.

„Sectorul tehnologiei evoluează rapid şi devine din ce în ce mai controversat. Unii estimează că acest sector a adus beneficii uriaşe societăţii, dar alţii constată inconvenientele şi limitele tot mai mari ale tehnologiei”, a precizat acelaşi purtător de cuvânt.

Prețul energiei a explodat în România. Plătim cel mai mult din Europa, 144 de euro
RecomandariPrețul energiei a explodat în România. Plătim cel mai mult din Europa, 144 de euro

Biserica Anglicană doreşte să afle în special dacă inteligenţa artificială ar putea „dăuna însăşi ideii de Dumnezeu”, conform unui articol publicat weekendul trecut în cotidianul The Telegraph.

EIAG va purta discuţii cu „teologi, specialişti în acest sector de activitate, politicieni, asociaţii civile, administratori ai unor fonduri de active” pentru a furniza apoi recomandări, care vor fi în acelaşi timp „ancorate în teologia anglicană, dar şi practice”.

Biserica Anglicană a făcut investiţii de peste 8 miliarde de lire sterline în acţiuni, dar şi în sectorul imobiliar, printre altele, „într-o manieră etică” şi consideră că o gestionare activă „poate să influenţeze favorabil comportamentele companiilor”.

Un gigant de 27 miliarde euro intra puternic in Romania. Ce produs nou apare pe rafturi
RecomandariUn gigant de 27 miliarde euro intra puternic in Romania. Ce produs nou apare pe rafturi

Instituţia engleză s-a exprimat public şi pe tema investiţiilor sale făcute în compania Amazon. Alphabet, grupul care deţine Google, se regăseşte pe lista celor mai importante plasamente în acţiuni făcute de Biserica Anglicană, alături de cele operate în companii farmaceutice precum AstraZeneca şi GlaxoSmithKline şi în valori bancare, conform raportului său anual de activitate întocmite pe 2018.

Acelaşi raport vorbeşte şi despre acţiuni deţinute în grupul petrolier BP. Însă instituţia religioasă s-a aflat în acelaşi timp în avangarda mişcării civice de activism împotriva grupurilor considerate poluante, operând la cesiuni de active, pentru a lupta prin mijloace financiare împotriva încălzirii climei.