Toată lumea știe că micul dejun este cel mai potrivit mod de a-ți începe ziua. De aici îți iei toate vitaminele, proteinele și mineralele de care ai nevoie pentru ca prima parte a zilei să fie una energică. Dar nu tot ce mâncăm la micul dejun ne sunt benefice. Există o întreagă serie de alimente pe care, dacă le consumăm la prima masă a zilei, ne vor aduce kilograme nedorite.
Chiar dacă anumite alimente pot da impresia că sunt sănătoase și potrivite pentru a le servi la micul dejun, de fapt, consumate frecvent, acestea nu fac altceva decât să ne îngrașe sau chiar să ne provoace boli.
Este foarte important să acordăm o atenție sporită micului dejun printr-o alimentație corespunzătoare pentru a ne feri de supraponderabilitatea și de efectele ei secundare, printre care se numără și: diabetul, boli cardiovasculare, dureri articulare sau oboseală.
Care sunt alimentele pe care trebuie să le evităm la micul dejun:
1. Cafeaua de una singură
Dacă bei doar cafea, fără să mănânci și altceva, ai șanse ca metabolismul tău să devină din ce în ce mai încet, iar astfel apar primele kilograme în plus.
2. Prăjituri/ dulciuri
Sunt foarte multe persoane care la micul dejun aleg o variantă simplă și rapidă, precum brioșele din comerț sau alte tipuri de prăjituri. În mod cert, vor avea o surpriză când se vor urca pe cântar.
3. Pâinea albă
La micul dejun este recomandat ca pâinea albă să fie înlocuită cu pâinea neagră, deoarece primul tip de pâine aduce un aport prea mare de calorii.
4. Orez
Orezul abundă în carbohidrați, de aceea este bine să îl evitați la micul dejun dacă nu vreți să vă îngrășați.
5. Cerealele ce conțin zahăr
O cantitate mare de zahăr reprezintă o cantitate mare de calorii, ce mai apoi duce la acumularea de kilograme. Acesta este demersul în cazul persoanelor care consumă cereale bogate în zahăr la micul dejun.
6. Smoothie-uri ce conțin zahăr
Smoothie-urile sunt o variantă sănătoasă pentru micul dejun. Fructele și legumele sunt pline de vitamine, ceea ce înseamnă că un smoothie îți va fi de folos. Evită în schimb, să adaugi zahăr în aceste băuturi.
Sursa: clickpentrufemei.ro




