CE S-A ÎNTÂMPLAT CU VILA DENISEI RĂDUCU,

Foto: Cancan.ro

La numai 27 de ani, Denisa Răducu avea deja un apartament, o mașină de lux și o vilă în construcție, în satul ei natal, Ștefănești-Vâlcea. În ultimele luni, casa ar fi fost amenajată fix cum și-a dorit artista, înainte să fie răpusă de cancer. Adelina, sora regretatei cântărețe, și soțul ei s-au ocupat de terminarea ei.

Astfel, Emilian Răducu, tatăl Denisei, a transmis că vila este aproape gata și arată exact cum și-a dorit fiica lui. La vară, acolo ar uma să se mute Adelina, sora artistei, și soțul acesteia, cei doi ocupându-se, de asemenea, de terminarea construcției.

Lucrările la casă sunt pe ultima sută de metri. Exteriorul este gata, curentul este tras, dar și apa. Toate utilitățile sunt puse la punct. Locuința are șase camere, este modernizată, avem baie, avem de toate, așa cum a vrut fata mea, Denisa, să arate. Fata cea mare, din Spania, și cumnatul au investit în casă. Ei vor sta pe viitor acolo. Să sperăm că, la vară, fiica mea și familia ei se vor bucura de ea”, a precizat Emilian Răducu, tatăl regretatei artiste, conform playtech.ro.

Denisa Răducu visa la o casă în satul natal

În plus, Emilian Răducu a mai declarat că vila i-a rămas moștenire Adelinei. Până în prezent în ridicarea ei, ar fi investit în jur de 30.000 de euro. În memoria surorii ei, care își dorea o casă de vis în satul natal, Adelina a făcut tot posibilul ca locuința să fie terminată.

Adelina a moștenit și apartamentul din București

Denisa Răducu și-a petrecut ultimii ani din viață într-un apartament din Sectorul 4, aflat într-un complex rezidențial. Artista a murit în vara lui 2017, răpusă de cancer.

Aşadar, după moartea artistei, apartamentul a rămas surorii sale, iar aceasta a luat hotărârea de a nu înstrăina nimic. “Din nefericire, apartamentul Denisei mi-a rămas mie. Nu voi înstrăina nimic ce îi aparținea Denisei”, a povestit, de curând, Adelina.