Perfectă deopotrivă în carieră și-n viața personală, e greu să găsești cuvintele potrivite pentru a o descrie pe Andra. E cea mai iubită vedetă din România, reușită care i se datorează în totalitate, iar asta spune totul despre ea. Este femeia pentru care noțiunea de compromis e total străină, este artistul care nu s-a lăsat niciodată îmbătat de succes, este mama pe care și-ar alege-o orice copil.
Cred că ai o putere supranaturală… Intuiesc că ești cea mai ocupată artistă de la noi și ai și familia perfectă. Pentru tine ziua are tot 24 de ore sau mai mult?
Nimic și nimeni nu e perfect, toți avem zile bune și zile mai puțin bune. Totul este să încerci tot ce poți ca fiecare zi să fie una bună, iar dacă nu reușești, să speri că a doua zi vei reuși. Să nu te concentrezi pe eșecuri și frustrări.
Este un subiect delicat, dar aș vrea să nu îl ocolim… Din păcate, depresia postnatală este o mare problemă în ziua de azi și a ajuns chiar să facă victime. Tu ai trecut prin așa ceva sau ai avut vreun simptom care te-a dus cu gândul în această direcție?
Din păcate, știu ce spun statisticile și mi se pare că nu ar trebui să ocolim subiectul, dimpotrivă. Cu cât vorbim mai mult despre aceste probleme, cu atât vor primi ajutor mai multe persoane. Eu nu am suferit de depresie postnatală și am avut și norocul să am o familie foarte atentă la nevoile mele, la emoțiile mele în perioadele de după nașteri, când și oboseala se acumulase. Cred că e…
Continuarea Aici