Monica Anghel a reușit să slăbească aproape 40 de kilograme, iar odată cu această transformare uimitoare, aceasta și-a adaptat și stilul vestimentar. Mai clar, vedeta a renunțat la rochiile largi, în favoarea celor mulate, dar a și optat pentru blugii rupți, ce pare să îi îndrăgească.
A fost nevoită să slăbească din cauza operației la coloană pe care a suferită acum doi ani de zile, iar de-a lungul timpului a reușit să scape de 40 de kilograme. În plus, acum artista face mult sport și nu mai puțin de 600 de abdomene pe zi. De asemenea, cântăreața se declară mai bine ca niciodată.
”Am slăbit foarte sănătos, frumos şi asta datorită prietenei mele Ionela Preda, cel mai bun fizioterapeut pe care îl are ţara asta. Al ei, dar şi datorită kinetoterapeutului, al psihologului, pentru că este foarte important să stăm bine cu echilibrul când ne apucăm să ne schimbăm viaţa, cât şi a unui nutriţionist.
Fiecare dintre aceşti oameni are un rolul destul de important în acestă întâmplare frumoasă şi echilibrată din viaţa mea. Fac şi sport cu kinetoterapeutul. El ne ajută să facem gimnastica, astfel încât să nu ne distrugem articulaţiile, cum este cazul meu care am fost operată pe coloană’” a mărturisit Monica Anghel, conform viva.ro
În plus, vedeta a declarat că a păstrat unele haine de atunci când avea probleme cu greutatea și le mai probează din când în când, în momentele în care i se pare că s-a îngrășat.
”Am avut o perioadă în care mi se părea că nu am slăbit deloc, deşi dădusem deja jos 30 kilograme. Stăteam de vorbă cu psihologul şi mi-a spus să pun pe mine o pereche de pantaloni de dinainte de a începe să slăbesc, ca să văd dacă am slăbit sau nu.
Aşa că am păstrat o pereche de pantaloni şi o fustă, iar când am momente din astea, îmi pun pantalonii sau fusta pe mine şi zic: «A, ok, da, deci sunt în regulă». Toate hainele vechi le-am dat, pe acestea le-am păstrat şi le mai probez din când în când, ca să mă bucur şi vizual de rezultatele pe care le-am obţinut‘, a declarat Monica Anghel pentru Libertatea, în urmă cu ceva timp.




















































