Țiuitul reprezintă acel zgomot enervant ce se află în urechea noastră. Pachienții îl descriu ca fiind un țiuit în interiorul urechii, dar de fapt acest sunet supărător se numește tinitus sau acufene. La nivel mondial, peste 50 de milioane de oameni suferă de această problemă. Poate reprezenta o afecțiune care să treacă după scurt timp sau care să persiste timp de ani de zile.
„Este un sunet generat în ureche sau chiar la nivelul creierului. Este presupus faptul că aceste zgomote din ureche provin de la celulele care se ocupă de partea de auz din urechea internă şi care generează nişte sunete pe care omul le percepe (…).Orice zgomot în ureche persistent mai mult de doi ani nu se va ameliora. Cauzele sunt variate, pornind de la zgomote puternie, traume sonore puternice, inflamaţii, boli auditive”, a declarat medicul specialist ORL, dr. Popescu Bogdan.
În jumătate din cazuri, psihicul influențează această afecțiune, după cum spun medicii. Din această cauză, pacienților le este recomandat să vorbească și cu un psiholog, pe lângă tratamentul ORL. Există de asemenea și unele cazuri în care unii pacienți să sufere de tinitus datorită pierderii parțiale a auzului.
„Zgomotele în ureche trebuie să alarmeze pacientul. Acelea care persistă pot duce la depresia pcientului sau la stări de anxietate”, mai precizează medicul.
Ca să afli dacă suferi de tinitus, medicul tău îți va solicita inițial un istoric medical, după care îți va face un consult și mai…
Continuarea Aici




















































