Dua Lipa, Kylie Jenner și Hailey Bieber readuc țigara în prim plan

Dua Lipa, Kylie Jenner și Hailey Bieber readuc țigara în prim plan

După ani de zile în care cultura wellness a promovat o viață perfectă, piele impecabilă și rutine de auto-optimizare, un gest neașteptat revine în prim plan. Celebrități precum Dua Lipa, Gracie Abrams, Kylie Jenner și Hailey Bieber sunt fotografiate tot mai des fumând, transformând țigara într-un accesoriu retro și un simbol al rebeliunii.

Această imagine pare să fie o reacție directă la presiunea de a face totul corect. Revenirea fumatului în estetica populară merge mână în mână cu tendințe precum „indie sleaze” și moda anilor 2000. Gestul se încadrează și în așa-numita „little-treat culture”, ideea micilor recompense pe care oamenii și le oferă într-o perioadă economică dificilă. Fenomenul a căpătat o asemenea amploare încât contul de Instagram „Cigfluencers”, creat în 2021 de Jared Oviatt, a depășit 100.000 de urmăritori publicând imagini cu vedete care fumează.

O contradicție în imaginea publică

Paradoxul este evident mai ales în cazul unor personalități ca Hailey Bieber sau Kylie Jenner. Ambele sunt asociate cu tendințe de skincare și dețin branduri de frumusețe care promovează un ten perfect. Aparițiile lor cu țigara în mână creează un contrast puternic între imaginea impecabilă pe care o vând și glamorizarea unui obicei recunoscut ca fiind nociv.

Explicația pare să stea chiar în această imperfecțiune deliberată. Sarah Milov, istoric social și autoarea volumului „The Cigarette: A Political History”, consideră că „o parte din atracție vine tocmai din imaginea neglijentă și indiferentă pe care o poate transmite țigara”. Când este prezentată ca o „mică plăcere vinovată” și nu ca o dependență, fumatul devine mai ușor de normalizat, mai ales când este asociat cu nume care dictează tendințe în modă și frumusețe.

Riscuri concrete dincolo de estetică

În timp ce imaginea poate părea relaxată, cifrele arată o realitate dură. România se numără printre țările fruntașe din Uniunea Europeană la numărul de fumători activi, cu un procent de 34%, fiind depășită doar de Bulgaria (37%), Grecia (36%) și Croația (35%). Media la nivelul UE este de 24%. Potrivit datelor din 2024, prevalența consumului de tutun în țara noastră era de aproximativ 30% la populația de peste 15 ani, peste media de 24% a Regiunii Europene a OMS.

La nivel global, Organizația Mondială a Sănătății estimează că tutunul provoacă anual peste 7 milioane de decese, la care se adaugă peste 1,6 milioane de decese în rândul nefumătorilor expuși la fum pasiv, arată Lyla. Datele Centrului american pentru Controlul și Prevenirea Bolilor sunt la fel de clare: fumătorii au o speranță de viață cu aproximativ 10 ani mai mică decât nefumătorii. Nici ideea de a fuma „doar social” nu oferă protecție, deoarece fumătorii ocazionali pot înregistra valori similare ale tensiunii și colesterolului cu cele ale fumătorilor obișnuiți. În final, indiferent de cât de bine arată într-o fotografie, costul fumatului pentru sănătate, pentru piele și pentru cei din jur rămâne neschimbat.