Hermès intenționează în anul 2020 să aducă luxul său în noi domenii: make-up și îngrijirea pielii. A fost o ambiție a brandului francez, pe care, în sfârșit, o va realiza.
Potrivit unui raport realizat de către Business of Fashion, colecția va fi fabricată în Franța și Italia și vor folosi metode de producție sustenabile.
Deși Hermès nu este străin de domeniul frumosului (având deja o întreagă colecție de parfumuri) până acum nu a avut decât un singur produs de îngrijire a pielii, și anume un balsam de corp, care poate fi folosit și pe față și pe mâini.
Este oficial! Hermès lansează în sfârșit produse de make-up și îngrijire a pielii
Lansarea produselor de make-up și de îngrijire a pielii este o mare provocare pentru brandul francez, care a înregistrat o creștere de 10,4% în 2018, ajungând să câștige aproape 6 miliarde de euro.
„Evident, sperăm să avem cea mai mare întindere posibilă. Încercăm să facem asta umil și cu prudență, pentru că este vorba de o piață mare, care este deja plină de jucători puternici și, prin urmare, trebuie să ne găsim și noi locul în ea”, a declarat directorul executiv Hermès, Axel Dumas.
Nu există detalii suplimentare cu privire la produsele pe care urmează să le lanseze, însă cel mai probabil Hermès va urma exemplul mărcilor de prestigiu Chanel, sau Dior, și va oferi o gamă completă de produse de curățare, hidratare, creme și multe altele.
The post Este oficial! Hermès lansează în…
Continuarea Aici