Fotografa de origine elveţiană, Sabine Weiss, ultimul discipol al şcolii umaniste, a murit marţi 28 decembrie, la Paris, la vârsta de 97 de ani, au informat miercuri familia şi echipa sa într-un comunicat de presă.
Aşadar, Sabine Weiss, născută în Elveţia în anul 1924 şi stabilită în Franţa, locuia la Paris unde şi-a instalat atelierul pe bulevardul Murat din anul 1949.
De asemenea, laureată a Prix Women in Motion în anul 2020 pentru fotografie, Sabine Weiss a avut 160 de expoziţii în toată lumea.
Totodată, personalitate discretă şi mai puţin cunoscută marelui public decât alţi fotografi ai epocii sale, această artistă a vrut să stabilească „un dialog constant” cu subiectul său, considerând fotografia „o prietenă”.
Mai mult decât atât, imediat după ce a sosit în capitala Franţei, în anul 1946, ea a frecventat mediul artistic, le-a făcut portretele lui Stravinski, Britten, Dubuffet, Léger sau Giacometti. Aceasta a lucrat şi a reuşit în mai multe domenii: reportaj (a călătorit mult), publicitate, modă, spectacol, arhitectură.
În plus, plăcându-i mai mult lucrurile sobre decăt „cele strălucitoare”, aceasta a lucrat pentru mari reviste, precum: Newsweek, Time, Life, Esquire, Paris-Match.
De asemenea, artist prolific şi generos, Sabine Weiss a lăsat moştenire în anul 2017 un număr de 200.000 de negative Musée de l’Élysée din Lausanne.




















































