Otropelul, realizat atât din pui cât și din porc, se pot găti într-o varietate de variante, adaptate după fiecare gust. Uite 2 dintre cele mai delicioase rețete de ostropel de porc.
Rețeta de ostropel de porc este una ușoară și rapidă, iar în funcție de ingredientele pe care le utilizăm, ea poate căpăta arome aparte cu care să ne dăm pe spate prietenii și familia, atât la cină cât și la prânz.
1. Ostropel de porc cu paste
De ce ingrediente vei avea nevoie:
- paste penne sau după preferință
- carne de porc tăiată cubulețe sau fâșii,
- 750 ml suc de roșii,
- 5-6 cătei de usturoi,
- un pahar de vin roșu sec sau demisec,
- parmezan sau cascaval ras,
- busuioc,
- oregano,
- sare, piper,
- 1 lingură ulei de măsline.
Cum se prepară această rețetă:
Pastele se vor fierbe în apă clocotită cu sare. Carnea se va tăia în cubulețe, se va condimenta cu sare și piper și se prăjește în ulei. După ce s-a rumenit, se va muta într-o altă tigaie în care s-a pus inițial o lingură de ulei de măsline, se dă la foc mic, iar imediat se va adăuga sucul de roșii, usturoiul tăiat feliuțe subțiri, vinul roșu, busuioc, oregano, sare și piper. Se va lăsa să dea într-un clocot, până ce toate aromele se vor amesteca. Pastele se vor scurge, se presară cu parmezan sau cașcaval și se servesc alături de ostropelul de porc.
2. Ostropel de porc cu ciuperci
În această rețetă vom folosi ciupercile deoarece vor oferi mâncării un plus de aromă și vor da o consistență aparte ostropelului.
De ce ingrediente vei avea nevoie:
- 1 ceapă medie
- 3-4 căței de usturoi
- 1 ardei
- 400 g carne de porc
- 800 g ciuperci
- 300 g suc de rosii
- 2 linguri ulei
- pătrunjel
- sare piper
Cum se prepară această rețetă
Începe prin a toca mărunt ceapa și usturoiul, ardeiul taie-l în cubulețe și călește-le în uleiul încins, alături de carnea tăiată în bucăți. Întoarce carnea mereu, până ce își va schimba culoarea uniform.
Toacă ciupercile în felii mari și adaugă-le peste carne. Continuă să amesteci până ce ciupercile și-au modificat culoarea, iar apoi adaugă sare, suc de roșii, o jumătate de cană de apă și lasă focul mic.
După ce ostropelul de porc cu ciuperci a scăzut, condimentează cu sare , piper și adaugă pătrunjelul tocat cât mai mărunt. Se servește alături de mămăliguță.
Poftă bună!